ZIUA COPILULUI 2019. Anunţ de la Ministrul Muncii pentru toţi copiii din România

Ministrul Muncii urează La mulţi ani copiilor de pretutindeni.
Ionela Marcu
01 iun. 2019, 08:11
ZIUA COPILULUI 2019. Anunţ de la Ministrul Muncii pentru toţi copiii din România

România a pus pe agenda Preşedinţiei pe care o exercită la Consiliul Uniunii Europene tema participării copiilor pentru a stabili un set de reguli comune şi mecanisme structurale la nivel european, care să garanteze dreptul copiilor de a participa la procesul de elaborare a politicilor şi deciziilor care îi privesc, informează un comunicat de presă al Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

„Copiii sunt viitorul, iar drepturile lor sunt garantate. Cu toate acestea, grija pentru ziua de mâine sau responsabilităţile cotidiene ne fac să uităm uneori că lângă noi sunt copiii noştri, pe care trebuie să îi ascultăm şi să îi ajutăm să îşi construiască propriul drum în viaţă. Realitatea din jur trebuie să ne responsabilizeze şi să ne dea de gândit, astfel încât să reconsiderăm ordinea priorităţilor şi să îi aşezăm pe primul loc. La mulţi ani copiilor de pretutindeni!”, transmite ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Acesta este motivul pentru care, în acest an, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale i-a încurajat pe copii să îşi exprime gândurile prin cei patru ambasadori juniori ai României la UE: Ariana, Rareş, Tudor şi Alexandra.

„De 1 iunie creionăm mai mult decât desene pe asfalt. Dacă 1 iunie e Ziua Internaţională a Copilului şi 2 Iunie e Ziua Naţională a Adopţiei, haideţi să transformăm dată de 3 iunie în ziua în care începem să privim copiii drept persoanele extraordinare care sunt”, transmite Ariana.

„Pe data de 1 iunie celebrăm Ziua Internaţională a Copilului, gândindu-ne la faptul că noi, copiii, reprezentăm viitorul societăţii noastre. Ceea ce uităm, însă, de cele mai multe ori, este că noi reprezentăm şi prezentul. Din acest motiv, este esenţial ca vocea noastră, a copiilor, să fie ascultată atunci când se iau decizii care ne influenţează vieţile”, consideră Rareş. 

„La baza oricărei comunităţi se află participarea, iar participarea ar trebui să înceapă încă din familie. Consider că proiectul pilot Ambasador Junior la Uniunea Europeana a reuşit să facă tocmai acest lucru, punându-ne la aceeaşi masă cu decidenţii europeni şi având oportunitatea de a le prezenta manifestul nostru, Declara?ia de la Bucureşti a Copiilor din UE”, este de părere Tudor.

„Pe lângă baloane şi cretă colorată, 1 iunie înseamnă o zi în care ne reamintim faptul că nimeni nu este prea mic pentru a aduce schimbare.  De-a lungul proiectului pilot Ambasador Junior la Uniunea Europeană, am învăţat faptul că avem personalităţi unice, dorinţe diferite şi opinii diverse, însă doar împreună putem realiza lucruri măreţe”, susţine Alexandra.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va continua demersurile pentru creşterea implicării copiilor în  procesele de adoptare a deciziilor şi elaborarea politicilor dedicate lor, la nivelul Uniunii Europene.

Adunarea Generală a ONU a recomandat în 1954 ca de 1 iunie să fie sărbătorită, în fiecare an, Ziua Internaţională a Copilului, iar din anul 2014, în 2 iunie, România celebrează Ziua Naţională a Adopţiei. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Mihai Stoica, implicat într-un accident serios în București! SUV-ul său a fost distrus total. Prima reacție: „Sunt nevinovat 100%”
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT