Anca Pandrea, gesturi şocante la doi ani de la moartea lui Iurie Darie VIDEO

Anca Pandrea îmbracă hainele lui Iurie Darie. Actriţa a mărturisit, în exclusivitate pentru România TV, că poartă până şi pijamalele lui Iura şi foloseşte doar parfumurile pe care el le prefera. Deşi peste mai puţin de o lună se împlinesc doi ani de când Iurie Darie a plecat în ceruri, Anca Pandrea îl plânge necontenit şi merge mereu în vizită la el, la cimitir.

17 oct. 2014, 15:51
Anca Pandrea, gesturi şocante la doi ani de la moartea lui Iurie Darie VIDEO

Anca Pandrea îi simte în permanenţă prezenţa lui Iurie Darie, iar ca să fie mai aproape de el, a mărturisit că îmbracă hainele lui.

Folosesc halatul lui, dar l-am dat să-l mai scurteze. Mă împiedicam, iar mânecile le tot întorc. Şi halatul de baie şi toate le-am dat, dar pijamalele nu, le mai întorc aşa şi mai râd cu Iura. Şi şosetele le port, absolut tot. Am mai dat încă două costume de-ale lui să le micşoreze pe măsura mea, să i le port„, a declarat Anca Pandrea.

Actriţa a povestit că vorbeşte şi acum cu Iurie Darie. „Când îmi zice vreo prietenă un banc la telefon, imediat i-l spun noaptea, în casă vorbim de toate. La baie nu sunt decât parfumurile lui, cu care îmi dau eu. Eu nu mai îmi dau cu parfumuri de damă„, a mai spus Anca Pandrea.

Iurie Darie îi apare mereu în vis, îi dă sfaturi, iar uneori o ceartă. „În fiecare noapte iau un somnifer şi tot mă trezesc pe la 2.30 şi fumez o ţigară, îl rog să mă ierte. El nu mai fuma de 52 de ani şi eu nu fumam în casă şi de câte ori îmi aprind o ţigară îi cer iertare„, a mai precizat actriţa.

Peste mai puţin de o lună se împlinesc doi ani de când Iurie Darie s-a stins din viaţă, iar pe 8 noiembrie, Anca Pandrea îi va face un parastas.

CITEŞTE ŞI: Anca Pandrea nu are dreptul legal la moştenirea lui Iurie Darie