Asigurare RCA pentru furtul portofelelor în autobuze, la Iaşi. Ce despăgubire pot primi călătorii de la Compania de Transport Public

Operatorul de transport al Iaşului îşi va asigura tot parcul auto. Compania de Transport Public (CTP) a estimat valoarea contractului la aproape 730.000 lei.

19 oct. 2016, 07:35
Asigurare RCA pentru furtul portofelelor în autobuze, la Iaşi. Ce despăgubire pot primi călătorii de la Compania de Transport Public

Obiectul achiziţiei îl constituie încheierea poliţelor de asigurare obligatorie RCA a mijloacelor de transport ale CTP Iaşi. Parcul auto al CTP cuprinde 125 tramvaie, 136 autobuze, 11 microbuze şi 26 autovehicule auxiliare. Totodată, vor fi asigurate şi persoanele transportate şi bagajele acestora, precum şi cele 10 automate de bilete montate în staţiile de îmbarcare/debarcare călători. Faţă de parcul auto al fostului RATP, CTP nu mai exploatează 2 tramvaie, 39 autobuze şi 24 microbuze.
Sumele asigurate cu privire la călători fac referire la deces şi invaliditate ca urmare a accidentelor (500 lei/persoană), la spitalizare şi convalescenţă ca urmare accidentelor (10 lei/zi) şi la avarierea, distrugerea sau pierderea bagajelor, precum şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor (50 lei). „Accidentele cuprinse în această asigurare sunt cele produse în timpul călătoriei şi în legătura cu aceasta. În cazul avarierii, distrugerii sau pierderii bagajelor, dovada calităţii de asigurat se face cu legitimaţia de călătorie sau cu documentul de transport, ori cu adresa sau dovezi eliberate de CTP, precum şi orice mijloace de probă, inclusiv, în lipsa altor probe, cu declaraţii de la martori autentificate”, se arată în caietul de sarcini aferent licitaţiei, scrie Ziarul de Iaşi.