Avertisment pentru şoferi: Peste 16.000 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale, 3400 de permise reţinute

Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada Crăciunului, peste 11.600 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

27 dec. 2015, 20:36
Avertisment pentru şoferi: Peste 16.000 de amenzi pentru depăşirea vitezei legale, 3400 de permise reţinute

Zilnic, au fost în teren peste 4.000 patrule de ordine și siguranță, iar efectivele de poliție rutieră au utilizat aproximativ 800 de autospeciale, din care peste jumătate dotate cu aparate radar.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătoarea Crăciunului. 

Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de către Poliția Română și-au atins scopul.

Sărbătorirea tradițiilor creștine în siguranţă s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

În ultimele 72 de ore, poliţiştii au depistat peste 200 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 28 dintre acestea fiind reţinute şi 21 arestate.

De asemenea, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiști au identificat 51 de persoane urmărite, din care 40 la nivel național și 11 la nivel internațional.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat aproximativ 30.000 de sancţiuni, în valoare de peste 7.789.000 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 568.020 lei.

Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 9.885 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, au aplicat 1.315 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 154 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 477 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic şi 6 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

De asemenea, în ceea ce priveşte evoluţia accidentelor rutiere se constata o scădere a numărului acestora in ultimii 3 ani.  Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 24.749 de sancţiuni contravenţionale, 16.460 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 560 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 1.021 certificate de înmatriculare şi au reţinut 3.386 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 738 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 641 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.