Avocatul Poporului urmează să decidă dacă se sesizează în privinţa Legii privind organizarea Guvernului

Avocatul Poporului va decide "într-o zi - două" dacă se sesizează sau nu din oficiu în privința Legii 90/2001 privind organizarea Guvernului, a declarat, marți, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. Acesta a precizat că își dorește ca aspectele legate de acest act normativ să fie rezolvate direct între instituțiile prevăzute de Constituție.
Iulian Tudor
13 dec. 2016, 11:12
Avocatul Poporului urmează să decidă dacă se sesizează în privinţa Legii privind organizarea Guvernului

Întrebat dacă Avocatul Poporului analizează Legea 90/2001, Victor Ciorbea a afirmat că a dat în lucru la Serviciul Contencios Constituțional să facă o „primă lectură” a textelor legale.

„N-am fost sesizat nici de partide, nici de instituții, nici de cetățeni, dar (…), aseară, la diverse posturi de televiziune, la diverse dezbateri, emisiuni, s-a spus că ar fi cazul ca Avocatul Poporului să intervină. Și atunci am dat în lucru la Serviciul Contencios Constituțional să analizăm, să facem un fel de primă lectură mai atentă a textelor legale, a jurisprudenței Curții Constituționale și a CEDO în materie și să decidem dacă ne sesizăm sau nu din oficiu, în condițiile în care nu sosesc sesizări oficiale. Sigur că mi-aș dori să se rezolve problema asta fără implicarea instituției noastre, să se rezolve direct între instituțiile prevăzute direct de către Constituție, după cum mi-aș dori să se găsească alte soluții sau formule, dar nu puteam rămâne total pasiv, pentru că, totuși, (…) sunt în discuție aspecte foarte importante de ordin constituțional, cu implicații deosebite și nu pot să mă limitez să mă sesizez din oficiu numai la cazuri importante, dar care vizează o persoană sau un grup de persoane ale căror drepturi și libertăți sunt afectate. (…) Într-o zi — două sper să luăm o decizie dacă ne sesizăm sau nu din oficiu și, apoi, să facem o examinare foarte atentă și să vedem dacă e cazul să ridicăm sau nu excepția de neconstituționalitate la Curtea Constituțională”, a spus Victor Ciorbea pentru Agerpres.

Ciorbea își dorește ca aceste lucruri să se rezolve „cât mai grabnic” între instituțiile direct prevăzute de Constituție.

Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor prevede, printre altele, că „pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale (…)”.

CITEŞTE ŞI: Klaus Iohannis, despre nominalizarea lui Dragnea: Criteriile de integritate rămân în picioare. Mâine încep consultările

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
S-a rupt lanțul de iubire între Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță! „Când cineva îți dă timpul lui, dăruiște și tu!”
Fanatik.ro
Veste bună pentru elevi și profesorii. Vor avea o zi liberă chiar în iunie, înainte de vacanța de vară
Capital.ro
Românii ajung direct la închisoare. Se schimbă legea. Pedeapsa va fi garantat cu executare
Playtech.ro
Cine e Roxana, soția lui Radu Mazăre. A lăsat-o ÎNSĂRCINATĂ când era ÎN ÎNCHISOARE
DailyBusiness
Premieră în România! Categoriile de români care se vor bucura de încă o zi liberă în 2024!
Adevarul
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Un nou aeroport apare în România. Orașul în care se va putea ajunge în zbor
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cancan.ro
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Gabriela Lucuțar și soțul ei divorțează! Aceștia trebuie să împartă o avere de 2,7 milioane de euro. Regina Întunericului, adusă la sapă de lemn: „Pierd 70% din munca mea”
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. E obligatoriu să țină cont de toți vecinii
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
substantial.ro
Supermarketuri germane renunță la numerar: Tranzacțiile se fac doar cu cardul sau aplicații mobile
MediaFlux
LOVITURĂ FINALĂ pentru UNGARIA! Decizie bombă la nivel UE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'