Ce a făcut Dan Diaconescu înainte de arestare. Fratele lui DD face mărturisiri

Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand. 

05 mart. 2015, 22:30
Ce a făcut Dan Diaconescu înainte de arestare. Fratele lui DD face mărturisiri

Mulţi s-au întrebat unde s-a ascuns Dan Diaconescu în ultimele zile şi ce a făcut în aşteptarea verdictului. Se aştepta Dan Diaconescu la o achitare, la o pedeapsă cu suspendare sau chiar la o pedeapsă mult mai mare decât cea de trei ani, dată de prima instanţă? Miercuri, când poliţiştii încă nu-i puseseră cătuşele la mâini, ”ring” a reuşit să stea de vorbă cu fratele acestuia, Mario (fratele mijlociu), care i-a fost aproape în cele mai fericite, dar şi în cele mai grele momente ale vieţii. ”N-aveaţi cum să daţi de el. S-a ascuns, săracu’. Şi n-a mai răspuns nici la telefon ca să nu i-l asculte. A stat cu fetiţa, a vrut să fie mereu lângă ea. Ştiţi cât o iubeşte de mult. A preferat să nu iasă din casă. A zis că, dacă tace, e mai bine”, a dezvăluit fratele lui Diaconescu, care era neliniştit că poliţiştii îl vor lua pe Dan cu cătuşe de acasă în timp ce fetiţa lui era încă la şcoală, iar DD nu va mai apuca să-şi îmbrăţişeze fiica înainte să fie dus la puşcărie, scrie ziarulring.ro.

Mesajul lui Dan Diaconescu din spatele gratiilor. Cum şi-a petrecut prima noapte la închisoare

Întrebat cum au primit părinţii lui Dan şocanta veste, Mario Diaconescu a spus: ”Părinţii sunt dărâmaţi, nu se aşteptau. Dan a sunat-o pe mama acum câteva minute şi cred că s-a predat sau urmează să se predea. Eu nici n-am apucat să vorbesc cu el. Abia am aflat sentinţa şi am vorbit cu ăi bătrâni să-i liniştesc”. 

Părinţii lui Dan Diaconescu, în stare de şoc după condamnare. Ce i-a transmis DD mamei sale