Ce a fost şi ce a ajuns. Virgil Ianţu şi fiica sa, oameni ai străzii. Imagini emoţionante

După ce a făcut muzică, televiziune şi, mai nou, film, acum Virgil Ianţu s-a implicat într-o nouă campanie. Şi nu singur, ci alături de fiica lui adolescentă cu care are o relaţie specială.

17 dec. 2016, 10:38

Anul acesta a fost unul special pentru fostul prezentator de la „Vrei să fii miliardar” sau „Big Brother”, scrie click.ro. A apărut în două filme şi a terminat deja un al treilea proiect. Iar acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, Virgil Ianţu a început un nou proiect. Vedeta a pozat alături de fiica sa Jasmina pentru o campanie care îşi propune să reintegreze în societate oamenii străzii.

Citeşte şi Mihai Bendeac a băut pînă nu a mai ştiut de el. „Eram cu Adi Despot şi…”

Artistul a demonstrat de-a lungul vremii că nu e genul de persoană indiferentă şi s-a implicat fără ezitare în campanii umanitare. „Puteam să fiu eu! Puteam să fiu singur sau alături de copilul meu! Cum ai fi reacţionat dacă ne vedeai aşa, pe stradă? Ştiu, nu ţi-ar fi venit să crezi, dar, totuși, ai fi făcut ceva? Te-ai fi oprit să-mi asculţi povestea? M-ai fi întrebat dacă ne e frig, dacă ne e foame? Hai să nu rămânem indiferenţi faţă de cei care au nevoie de noi, eu am ales să-i ajut. E vorba despre o nouă campanie socială căreia mă alătur. Puteam să fiu eu! Viaţa din sens opus, care îşi propune să reintegreze în societate oamenii străzii, oferindu-le o nouă şansă, un viitor mai bun”, spune Virgil Ianțu.

Citeşte şi PRIMA DECLARAŢIE. Iulia Vântur vorbeşte despre relaţia cu Virgil Ianţu

„În urmă cu doi ani am ales să mă implic în mod activ şi direct în campania „Sunt un ţăran”, pentru susţinerea valorilor autentice româneşti. A urmat anul acesta „1 iunie, zi liberă”, pentru ca fiecare copil să aibă şansa să petreacă Ziua Copilului alături de părinţii săi. Ambele campanii au fost premiate de industria creativă, pe lângă asta, cu ajutorul societății civile, am reuşit să realizăm obiectivele campaniilor precedente şi ne dorim să avem rezultate pozitive şi în ceea ce priveşte ajutorul pe care e de dorit să-l oferim celor care au nevoie. Şi tu poţi să ajuţi, implică-te, pentru că puteai să fii chiar tu!”, mai spune Ianţu.