Ce trebuie să ştii ca să te angajezi acum la ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi, al optulea cel mai mare angajator privat din România, angajează un programator şi un manager de mentenanţă. RomaniaTV.net vă spune ce profiluri de candidaţi caută angajatorii şi până când primesc CV-uri pentru locurile de muncă vacante. 

RomaniaTV.net
23 iun. 2014, 07:02
Ce trebuie să ştii ca să te angajezi acum la ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi angajează un programator.
Te califici pentru acest post dacă eşti absolvent de studii superioare în domeniul ingineriei informatice (Automatizări şi calculatoare, Informatică, Tehnologia informației), ai cunoștințe aprofundate de programarea calculatoarelor, dezvoltarea de aplicații software (.NET, OOP, ASP, C#, C++, PHP, Java), ai cunoștințe de bază despre bazele de date (MS SQL Server, Oracle, MS Access, MySQL), sisteme de operare (Microsoft Windows Server, XP, Linux, virtualizare, securitate), hardware calculatoare (servere, staţii de lucru, medii de stocare, RAID), reţele de calculatoare (Ethernet , LAN, WAN, TCP/IP).
Candidatul ideal pentru acest post are cunoştinţe despre modelare, simulare şi acordare modele matematice cu aplicabilitate în procese industriale.
19 iulie este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru acest post. Detalii, aici.

ArcelorMittal Galaţi angajează un manager de mentenanţă.
Eşti potrivit pentru acest post dacă ai studii superioare tehnice: mecanic, energetic, automatizari, ai cunoştinţe solide din domeniul de mentenanţă, ai experienţă în managementul oamenilor şi evaluarea activităţii acestora, ai foarte bune abilităţi de coordonare, comunicare şi relaţionare. De asemenea, trebuie să fii orientat spre rezultate, să ai abilităţi de analiză şi sinteză, cunoştinţe avansate de limba engleză, abilităţi de operare PC şi, preferabil, experienţă în întreţinerea utilajelor care fac parte dintr-un flux tehnologic, ca să fii eligibil pentru acest post. Amănunte, aici.
7 iulie este ultima zi în care angajatorii primesc candidaturi pentru acest loc de muncă.