COSR, prima reacţie în scandalul ECHIPAMENTULUI de la JO 2016

Alexandru Epuran, şeful misiunii olimpice a României la Rio, a declarat că ştie din presă că există suspiciuni că echipamentul este contrafăcut, susţinând că, original sau nu, "materialul este bun", precizările venind în contextul anchetei demarate de poliţişti.

12 aug. 2016, 13:57
COSR, prima reacţie în scandalul ECHIPAMENTULUI de la JO 2016

Alexandru Epuran, despre echipamentele sportivilor români, pentru Mediafax: „Din 19 iulie port echipamentul acesta şi nu mi s-a stricat nimic. Au fost sportivi care au avut câte un accident şi le-am adus din ţară echipament de schimb identic. Sportivii nu au venit la mine să se plângă de echipament, ştiu din media că există suspiciuni că echipamentul e contrafăcut. Originale sau nu, materialul este bun, am înlocuit unde a fost nevoie. Ştiu numele firmei, nu ştiu despre legăturile care se vehiculează, totul s-a făcut conform legii”.

Poliţia a descins la sediul COSR. Sunt suspiciuni că echipamentele sportivilor români ar fi contrafăcute

Poliţiştii au ridicat, vineri, documente de la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi de la o firmă din Capitală, existând suspiciuni că echipamentele care au ajuns la sportivii ce ne reprezintă la Jocurile Olimpice de la Rio ar fi contrafăcute, au declarat surse judiciare.

Oficial, Poliţia Română anunţă că poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române efectuează percheziţii la o firmă bănuită de comerţ cu articole sportive contrafăcute şi alte trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

„Din primele cercetări a rezultat că firma în cauză ar fi încheiat şi derulat relaţii contractuale cu autorităţi contractante din domeniul activităţilor sportive, furnizând echipamente sportive susceptibile a fi contrafăcute. Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracţiunilor de contrafacere a unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti”, se arată în comunicat.