Cum arată Monica Lewinsky la aproape 10 ani de la episodul „Biroul Oval”

Monica Lewinsky, devenită celebră pentru aventura pe care a avut-o cu preşedintele Clinton, s-a retras voluntar din viaţa publică, în ultimii zece ani, în care a locuit în principal la Londra. Paparazzi din Statele Unite au fotografiat-o însă pe aeroportul din Los Angeles

15 iul. 2014, 22:20
Cum arată Monica Lewinsky la aproape 10 ani de la episodul „Biroul Oval”

Monica Lewinsky susţine că s-a ferit să apară în public, în special în timpul campaniei pentru candidatura prezidenţială a Democraţilor, din 2008, pentru a nu îi afecta şansele lui Hillary Clinton. Paparazzi americani au surprins-o însă pe Monica, pe aeroportul din Los Angeles, la scurt timp după ce Hillary şi-a lansat memoriile, în mijlocul speculaţiilor cu privire la o nouă candidatură.

Hillary Clinton a descris-o pe Monica Lewinsky drept „o persoană narcisistă prostuţă” după ce funcţionara de la Casa Albă a avut o relaţie amoroasă cu soţul ei, fostul preşedinte SUA Bill Clinton, conform unor documente citate de site-ul conservator The Washington Free Bacon.

Monica Lewinsky, în vârstă de 40 de ani, s-a hotărât să vorbească despre relaţia amoroasă pe care a avut-o cu fostul preşedinte al SUA, articolul despre acest subiect urmând să apară integral în ediţia online din 8 mai a revistei Vanity Fair. Câteva fragmente din acest material au fost publicate marţi, pe site-ul vanityfair.com.

Astfel, Monica Lewinsky a declarat că regretă ce s-a întâmplat între ea şi fostul preşedinte Bill Clinton. „Eu regret profund ce s-a întâmplat între mine şi preşedintele Clinton”, spune fosta funcţionară de la Casa Albă.

Monica Lewinsky a hotărât, după zece ani, să rupă tăcerea, ca să nu se mai „şuşotească” despre trecutul său şi despre viitorul altor oameni. „Sunt hotărâtă să am un sfârşit diferit la povestea mea”, spune Lewinsky.

Susţinând că aventura sa cu Clinton a fost una consimţită între doi adulţi, Lewinsky spune că umilirea publică pe care a suferit-o în urma scandalului i-a schimbat pentru totdeauna direcţia vieţii.

„Sigur, şeful meu a profitat de mine, dar întotdeauna o să rămân fermă în această privinţă: a fost o relaţie consensuală. Orice «abuz» a venit ulterior, când am fost făcută ţap ispăşitor, cu scopul de a-şi proteja poziţia sa puternică”, a declarat Lewinsky.

Monica Lewinsky a precizat că, după acest scandal, a refuzat unele oferte care i-ar fi putut aduce sume de peste 10 milioane de dolari, pentru că a considerat că nu este corect să facă acest lucru. Lewinsky mai spune că a fost la mai multe interviuri pentru locuri de muncă în comunicare şi branding, cu un accent pe campanii caritabile, dar nu a fost niciodată „suficient de potrivită”, având în vedere ceea ce potenţialii angajatori numeau „istoria” sa. „Nu am fost niciodată «destul de bună», pentru poziţia respectivă. În unele cazuri, eram potrivită pentru toate motivele greşite. «Bineînţeles, slujba ta presupune să participi la evenimentele noastre». Şi, desigur, acestea ar fi fost evenimente la care presa ar fi fost prezentă”, a mai spus Monica Lewinsky. 

Mai multe imagini aici