Şedinţă la CSM: Cristi Danileţ spune că procedura revocării lui din Consiliu a fost ilegală

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută, marţi, revocarea din funcţie a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica. Danileţ a susţinut că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate decât să respingă solicitarea de revocare a lui din funcţia de membru ales al CSM, arătând că procedura privind revocarea sa care a avut loc la judecătorii s-a desfăşurat cu încălcarea unor dispoziţii legale.

26 feb. 2013, 08:05
Şedinţă la CSM: Cristi Danileţ spune că procedura revocării lui din Consiliu a fost ilegală

La începutul şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România au cerut ca punctul de pe ordinea de zi privind revocarea judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica să fie discutat cu prioritate, solicitarea fiind admisă de preşedintele CSM.

Astfel, şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a început cu discutarea revocării din funcţie a celor doi judecători, scrie Mediafax.

Primul care a prezentat un punct de vedere a fost Cristi Danileţ, el susţinând în faţa membrilor Plenului CSM că procedura privind revocarea sa din funcţie s-a desfăşurat cu încălcarea unor dispoziţii legale, astfel că nu poate fi decât respinsă solicitarea.

El a invocat ca argumente numărul insuficient de hotărâri ale judecătoriilor pentru revocarea sa şi faptul că în unele cazuri hotărârile Adunărilor Generale ale judecătorilor au fost nelegale. Danileţ a mai spus că în sesizările de revocare trimise CSM de către judecătorii trebuiau prezentate faptele de care este acuzat şi atribuţiile încălcate de el ca membru al CSM.

Judecătorul Danileţ a invocat mai multe dispoziţii legale, susţinând că CSM nu este sesizat legal cu privire la revocarea sa din funcţie.

Magistraţii de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea au suspendat şedinţele de judecată până la ora 10.00, ca urmare a „pasivităţii” manifestate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările de revocare din funcţia de membru al CSM a judecătorilor Cristi Danileţ şi Alina Ghica.

Decizia de a suspenda marţi, până la ora 10.00, şedinţele de judecată a fost luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Totodată, instanţa a apreciat că o astfel de atitudine nu corespunde „unei oneste îndepliniri a misiunii încredinţate fiecărui membru prin alegerea sa în Consiliu”, existând riscul unei noi amânări, „impunându-se astfel o atitudine legală de protest public faţă de impresia lăsată unui observator obiectiv în sensul minimalizării inacceptabile a actului ferm de voinţă exprimat de judecători într-o procedură expres prevăzută de lege”.

De asemenea, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a dispus ca, după finalizarea şedinţei Plenului CSM care are loc marţi, să fie făcută o nouă analiză a situaţiei existente şi o nouă evaluare a atitudinii care „se impune a fi asumată”.

Alina Ghica şi Cristi Danileţ îşi depuseseră candidaturile la funcţia de vicepreşedinte al CSM în 4 ianuarie 2013 după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca preşedinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curţile de apel şi Judecătorii declanşând proceduri de revocare din CSM, nemulţumiţi de prestaţiile lor în CSM, dar şi pentru că, prin voturile lor, „au ajutat” ca un procuror să devină şef al justiţiei. În 23 ianuarie, cei doi judecători şi-au retras candidaturile la funcţia de vicepreşedinte.

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat în 7 ianuarie procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileţ. Un demers similar a fost început în 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, pentru revocarea din funcţia de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curţilor de Apel în Consiliu.

Un număr de 103 judecătorii din 135 au votat pentru revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a lui Cristi Vasilică Danileţ, rezultatele fiind transmise în 23 ianuarie de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la CSM.

În cadrul procedurii, 1.126 de judecători au votat pentru revocarea lui Danileţ, iar 324 au votat împotrivă sau s-au abţinut, a anunţat, miercuri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Curtea de Apel Cluj a sesizat în 30 ianuarie Consiliul Superior al Magistraturii pentru procedura de revocare din calitatea de membru al CSM a Alinei Ghica, după centralizarea voturilor adunărilor generale ale judecătorilor din 13 curţi de apel din ţară din totalul de 16.

Curţile de Apel unde s-au întrunit adunările generale ale judecătorilor sunt: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea Militară de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara. La fiecare dintre aceste curţi de apel, peste două treimi dintre judecătorii instanţei au votat pentru revocarea Alinei Ghica.

Asociaţia Magistraţilor din România a cerut, vineri, judecătorilor să-şi suspende şedinţele marţi, de la ora ora 8.30, când Plenul CSM discută revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ din Consiliu, dată fiind „atitudinea de neacceptat” a Consiliului de tergiversare a revocării celor doi.

În 15 februarie, Asociaţia Magistraţilor din România a dat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi cere pronunţarea de îndată a unei hotărâri de revocare din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, în condiţiile în care adunările generale ale judecătorilor au votat pentru îndepărtarea lor.

Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor (UNJR) din România a acuzat Consiliul Superior al Magistraturii de încălcarea gravă a legii prin amânarea luării unei decizii privind revocarea din CSM a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, precizând că termenul de 15 zile prevăzut de lege este „imperativ” şi atrăgând, totodată, atenţia asupra votului membrilor Consiliului referitor la decizia de amânare.