DRAMA unei fete din Deva: A mers la un INTERVIU de angajare, dar a fost SECHESTRATĂ şi VIOLATĂ

Publicat: Vineri, 12 Iulie 2013 14:30 // Actualizat: Vineri, 12 Iulie 2013 16:44 // Sursa: RTV.net

O tânără a fost violată şi sechestrată într-o garsonieră din Deva de către doi bărbaţi care au dus-o acolo sub pretextul că o vor angaja la o fundaţie. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, agent principal Adriana Voinea, Poliţia Deva a fost sesizată de către o tânără de 23 de ani, din Deva, că a fost violată de doi bărbaţi, scrie Mediafax.

"Joi, în jurul orei 16.00, femeia s-a întâlnit cu cei doi bărbaţi, pe care îi cunoştea, şi sub pretextul că o vor angaja, au convins-o să îi însoţească într-o garsonieră din municipiul Deva, unde au întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei acesteia. În jurul orei 22.00, profitând de neatenţia celor doi bărbaţi, femeia a reuşit să fugă din garsonieră şi a anunţat Poliţia", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Hunedoara.

Potrivit acestuia, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva i-au identificat şi reţinut pe prezumtivii autori ai faptei, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani din Deva şi un altul de 28 de ani din Timişoara, care au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva.

Tânăra le-a povestit poliţiştilor că bărbatul din Timişoara i-a spus că este reprezentantul unei fundaţii umanitare din Sibiu care colectează fonduri pentru copiii cu handicap şi i-a promis că o angajează dacă merge luni la sediu, respectiv într-o garsonieră situată la etajul al patrulea al unui imobil de pe Aleea Plopilor din Deva, şi are la ea o copie după cartea de identitate.

Poliţiştii încercă să afle dacă tânărul care închiriase garsoniera făcea parte dintr-o asociaţie umanitară.

Citeşte şi O ziaristă de 22 de ani din Olanda a fost VIOLATĂ în grup, în Piaţa Tahrir

1 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
07 aug 09:21
...Deva de către doi bărbaţi care au dus-o acolo sub pretextul că o vor angaja la o fundaţie. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi. Citește mai departe… Citeste mai departe ...
1
EUR
4.6524
RON
20 Sep
noapte 10 °
zi 27 °
Ultimele joburi adaugate
24 H