Sebastian Ghiţă a contestat controlul judiciar. A cerut să fie lăsat să îşi exercite funcţia de parlamentar

Sebastian Ghiţă şi Andrei Chiliman aşteaptă deciziile judecătorilor în cazul cererilor făcute de ei pentru ridicarea sechestrului. Joi, deputatul Sebastian Ghiţă a contestat, tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi controlul judiciar prin care i se interzice să-şi exercite mandatul în Parlamentul României. În plus, acesta nu poate părăsi oraşul Ploieşti şi i s-a interzis să vorbească cu premierul Victor Ponta.

02 iul. 2015, 08:30
Sebastian Ghiţă a contestat controlul judiciar. A cerut să fie lăsat să îşi exercite funcţia de parlamentar

„Orice cetăţean are dreptul să vină şi să expună poziţia sa. Am făcut-o şi eu şi avocaţii. Cel mai important acum este să aşteptăm decizia judecătorilor”, a declarat Sebastian Ghiţă la ieşirea de la ÎCCJ.

Citeşte şi: Sebastian Ghiţă cere audienţă la procurorul general Tiberiu Niţu. Ponta, Băsescu şi Oprea, citaţi ca martori

Întrebat de jurnalişti dacă crede că s-a supărat procurorul DNA pentru că a depus plângere la procurorul general, deputatul a răspuns:

„Nu poate nimeni să se supere pe cineva, cât timp legea permite şi prevede această posibilitate. Am primit un răspuns foarte repede. În cazul meu lucrurile s-au mişcat foarte repede şi răspunsul de la structura centrală a DNA a fost negativ, de aceea m-am adresat Înaltei Curţi”, a precizat Sebastian Ghiţă.

Acesta aşteaptă un verdict şi în ceea ce priveşte contestaţia depusă împotriva sechestrului asigurator care a fost pus pe averea sa. El s-a plâns că, după ce procurorii DNA i-au blocat conturile bancare, este in imposibilitatea de a-şi asigura cele necesare traiului de zi cu zi.

„Am şi interdicţie expresă de a exercita calitatea de deputat. Nu pot merge nici în Parlament şi nici în colegiul unde am fost ales. Aşa cum am precizat şi în faţa judecătorului, conform deciziei CCR acest mandat nu poate fi întrerupt”, a adăugat Sebastian Ghiţă.

Deputatul Sebastian Ghiţă a înaintat, luni, o petiţie la procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în care solicită facilitarea unei audienţe la procurorul general al României, Tiberiu Niţu. Ghiţă, aflat sub control judiciar şi având interdicţie de a părăsi municipiul Ploieşti, are de prezentat procurorului general „informaţii şi probe care vizează o situaţie extrem de gravă”.