Guvernul a prelungit termenul pentru plata fermierilor la ajutoarele naţionale

Guvernul a luat unele măsuri pentru facilitarea accesului fermierilor la plăţile directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii şi pentru extinderea categoriei de beneficiari la această formă de sprijin financiar, printr-o Ordonanţă de urgenţă adoptată astăzi.

11 mai 2016, 12:57
Guvernul a prelungit termenul pentru plata fermierilor la ajutoarele naţionale

Una dintre măsuri creează cadrul legal pentru prelungirea termenului până la care fermierii pot depune cererile unice de plată fără a se percepe penalităţi de întârziere. Potrivit legislaţiei actuale şi regulamentului european, termenul este 15 mai. Însă, până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 598.000 de fermieri din cei cca. 1.000.000 de fermieri potenţiali beneficiari ai plăţilor.

Prin adoptarea acestei Ordonanţe de Urgenţă va fi permis României să prelungească termenul limită de depunere a cererilor de plată în limita termenului de 15 iunie 2016, se arată în comunicatul Guvernului.

De asemenea, prin actul normativ se extinde categoria potenţialilor beneficiari de plăţi, prin introducerea universităţilor, institutelor, staţiunilor didactice, fermelor de cercetare şi producţie agricolă, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi altor organisme şi organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.

Totodată, la solicitarea principalelor asociaţii de crescători de animale, pentru a beneficia de plăţile pe suprafaţă, pentru cca. 1 milion ha de pajişti concesionate de la autorităţile locale, se reîncadrează în categoria potenţialilor beneficiari ai plăţilor, asociaţiile crescătorilor de animale, deoarece, conform prevederilor actuale ale OUG nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, acestea nu mai puteau depune cererea unică de plată şi, implicit, nu mai beneficiau de plăţile pe suprafaţă.

În perioada 2015-2020 România beneficiază de circa 10,85 miliarde de euro în cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune.

O altă prevedere a actului normativ adoptat astăzi vizează înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol, funcţie publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în ţări membre UE sau în ţări terţe, în domeniul politicii agricole comune şi promovării produselor agroalimentare.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă adoptate astăzi, aceste funcţii de ataşat agricol pot fi ocupate de funcţionari publici din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al instituţiilor subordonate acestuia, în urma concursului organizat în acest scop, în condiţiile Legii privind Statutul funcţionarilor publici. Criteriile de selecţie şi modalitatea de organizare a concursului se aprobă prin ordin comun al miniştrilor Agriculturii şi Afacerilor Externe. Stabilirea ţărilor şi a perioadei în care se efectuează misiunile de reprezentare se face prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

În acest moment, Ministerul Agriculturii are în vedere înfiinţarea a 12 posturi de ataşat agricol, cărora li se va asigura salarizarea similară funcţiilor îndeplinite în cadrul misiunilor şi reprezentanţelor României din străinătate, cu încadrarea în bugetul alocat pentru 2016.

Decizia înfiinţării acestor funcţii a fost luată de Guvern având în vedere că în cadrul UE sectorul agricol are o pondere importantă atât prin politicile sectoriale complexe şi de dezvoltare rurală promovate, cât şi prin alocările bugetare.

Funcţia de ataşat agricol se regăseşte şi în practica altor state cu interese în domeniul alimentar precum Franţa, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA.