Horoscop 2018: Două planete puternice vor zgudui activitatea financiară a zodiilor

Anul 2018 va fi marcat de două aspecte importante. Retrogradarea lui Marte, planeta acţiunii, în Capricorn şi Vărsător, în perioada 29 iunie – 28 august. Asta înseamnă că toate planurile referitoare la schimbarea statutului vor fi remixate. Tot ceea ce credem noi despre o anumită funcţie, o autoritate va căpăta noi valenţe vara viitoare, a explicat astrologul Daniela Simulescu.
Alina Costache
10 oct. 2017, 07:37
Horoscop 2018: Două planete puternice vor zgudui activitatea financiară a zodiilor

Al doilea aspect marcant va fi retrogradarea planetei Venus, în Balanţă şi Scorpion, între 5 octombrie şi 16 noiembrie. Când Venus retrogradează, dragostea durează trei luni. Vă recomand să nu intraţi în nicio relaţie serioasă la finalul anului viitor. Puteţi trăi pasiunea foarte intensă şi vă puteţi face o mulţime de alteptări. Însă degeaba.

Jupiter va tranzita felia Scorpionului până în noiembrie şi va impulsiona toate domeniile care sunt legate de sex, banii altora, moşteniri, secrete şi planuri de manipulare.

Saturn, planeta profesor va tranzita semnul Capricornului încă de la finalul lui 2017. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi îşi va reevalua cu răspundere reuşitele, dacă a construit autentic şi solid totul în viaţă.

Uranus, planeta rebelă, va intra pentru scurt timp în Taur şi va zgudui activitatea financiară. Banii se vor face altfel şi se vor duce către noi iniţiative, a spus astrologul pentru dcnews.ro

Berbec. Un an bun în care vei renunţa la partenerii care te limitează şi nu îţi oferă nimic. 2018 este potrivit pentru investiţii financiare şi pentru o schimbare de funcţie.

Citeşte şi Horoscop 2018 pentru toate zodiile. Ce an urmează să ai

Taur. Şanse foarte mari să scapi de singurătate. Jupiter te va ajuta să cunoşti o persoană importantă sau să oficializezi relaţia actuală. Te vei confrunta cu vechile convingeri despre viaţă şi va fi nevoie să le schimbi.

Gemeni. Aspectele îţi vor fi favorabile pentru găsirea unui loc de muncă mult mai bun, dar şi pentru mult efort depus. Scapi de limitările din interacţiunile cu oamenii importanţi din viaţa ta.

Rac. Ori vei avea copii, ori majoritatea evenimentelor marcante vor veni din partea copiilor. Veşti mai neplăcute din partea partenerului.

Leu. Susţinere pentru a-ţi cumpăra o casă, un loc doar al tău. În rest va fi un an obositor, cu multă muncă şi fără prea multă distractie.

Fecioară. Va fi cazul să mergi la un curs, să înveţi ceva nou şi să obţii o diplomă. De asemenea, gândeşte-te şi la o serie de călătorii. Îţi vor fi benefice. Vei deveni alt om.

HOROSCOP 2018: Cinci zodii vor fi puse la grea încercare anul viitor

Balanţă. Câştigi mai mulţi bani, dar îi şi cheltuieşti. Partenerul va avea mai multe pretenţii de la tine pe durata verii. Sfârşitul anului vine cu o investiţie.

Scorpion. Eşti favoritul anului 2018. Încrederea va fi la cote înalte şi vei realiza tot ce îţi vei propune. Multă răbdare şi curaj.

Săgetător. Scapi de testele lui Saturn, îţi revii uşor uşor şi vei începe să trăieşti fără frică. Învaţă să îţi gestionezi mai bine fondurile şi nu te supăra dacă nu vei obţine aşa uşor mărirea de salariu dorită.

Capricorn. Un an cu mai multă popularitate şi cu decizii radicale. Vei îndepărta tot ce nu este autentic în viaţa ta. Mult spijin de la prieteni.

Vărsător. Cariera va fi cea mai importantă. Cu siguranţă, şefii vor avea propuneri foarte avantajoase pentru tine. Dacă eşti singur, nu refuza nicio invitaţie în oraş.

Peşti. Îţi recomand ca prioritatea ta să fie rutina de zi cu zi. Serviciul, obligaţiile domestice şi altele. Posibile probleme de sănătate pentru cei dragi.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Cum a ajuns Cristi Borcea să aibă afaceri de succes. Soția sa, Valentina Pelinel, a spus adevărul
Capital.ro
Numerarul pare sortit dispariției. Decizia UE privind banii pe card și cei digitali: Singura noastră adevărată soluție
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
ANAF a intrat pe fir! Modificări la declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice aflate în întreținere
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască