Inspecţii inopinate la trei firme de prelucrare a lemnului

Consiliul Concurenţei anunţă, într-un comunicat, că a efectuat inspecţii inopinate la trei companii care activează pe piaţa prelucrării masei lemnoase – Forestar SA, Nico - Paul SRL şi Saniral SRL – „în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între cele trei companii”.

28 nov. 2016, 12:16
Inspecţii inopinate la trei firme de prelucrare a lemnului

Posibilele înţelegeri anticoncurenţiale, investigate de Consiliul Concurenţei, se referă la „fixare de preţ şi împărţire de piaţă, cu ocazia licitaţiilor şi negocierilor organizate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în vederea achiziţionării de masă lemnoasă”.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Autorităţii de Concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Potrivit Mediafax, la începutul acestui an, Autoritatea de Concurenţă a declanşat o investigaţie privind posibile înţelegeri între companii active pe piaţa prelucrării lemnului în vederea împărţirii pieţei, surselor de aprovizionare, precum şi adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preţ minimal în cadrul licitaţiilor organizate de Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara.

Consiliul Concurenţei a efectuat, la acea dată, inspecţii inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeş SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL şi Lacul Codrilor SRL.

Vezi si: Românii vor putea compara preţurile din diferite magazine pe internet. Platforma „Monitorul preţurilor”, lansată astăzi