Liviu Dragnea: Aleşii locali sunt ţinta multor instituţii. Se pleacă de la ideea că încalcă o regulă sau o lege în fiecare zi

Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat, marți, că în acest moment aleșii locali sunt ținta multor instituții, pornindu-se de la premisa că în fiecare zi aceștia încalcă o regulă sau o lege.

23 mai 2017, 18:00
Liviu Dragnea: Aleşii locali sunt ţinta multor instituţii. Se pleacă de la ideea că încalcă o regulă sau o lege în fiecare zi

„Suntem în situația în care, astăzi, aleșii locali au devenit ținta multor instituții. Se pleacă de la ideea că aleșii locali, în fiecare zi, încalcă o regulă sau o lege. Nu este nimeni interesat să participe la o acțiune serioasă de prevenire a unor greșeli. Peste 90 — 95% sunt greșeli — sau și mai rău — acte sau acțiuni adoptate cu bună credință, fără ca să știe cineva din acea instituție că undeva, într-o lege, există un articol care a fost la un moment dat identificat că ar fi fost încălcat”, a declarat liderul PSD, în cadrul Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Totodată, Dragnea și-a exprimat susținerea pentru Agenția Națională de Integritate, dar a spus că nu înțelege de ce o situație de incompatibilitate, odată sancționată, își menține efectul și pentru mandatul următor.

„Eu pun o întrebare foarte simplă: dacă se dovedește că un ales local este găsit incompatibil. În anul 2015, să zicem, se descoperă că un ales local este incompatibil și, în final, decizia definitivă a instanței stabilește că este incompatibil. Firesc este să își piardă mandatul respectiv. Dar cum putem explica faptul că o incompatibilitate din 2015 sau 2011 sau 2012 are efect și pentru mandatul următor sau pentru un alt mandat, în alte instituții. Am vorbit cu foarte mulți oameni — și din țară, și din străinătate — și, cel puțin, mi-a fost foarte greu să explic, pentru că nici eu nu înțeleg care e logica”, a precizat el, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a salutat alocarea unor sume importante pentru dezvoltarea locală, adăugând că pentru liderii de la București a fost greu să accepte direcționarea fondurilor către mediul rural sau orașele mici.

Citeşte şi: Fost şef al Direcţiei de Asistenţă Socială: Dragnea mi-a spus că ştie că cele două angajate ale DGASPC muncesc la PSD

„Se alocă foarte mulți bani pentru dezvoltarea locală, ceea ce este un lucru foarte bun. În 2013, când a fost realizat Programul Național de Dezvoltare Locală, a generat foarte multă patimă și foarte multe critici, din anumite zone politice, chiar din zona Cotroceni de la acel moment. Au fost mai multe motive pentru care au fost aduse acele critici. În primul rând, toată șefimea de la București nu acceptă ideea ca banii să meargă la autoritățile locale. Nu acceptă ideea că localitățile rurale din România, unde trăiesc aproape 9 milioane de români, au dreptul la civilizație. Nu, banii să rămână tot aici: la București, să meargă în orașele mari și în general pentru instituțiile centrale”, a arătat el.

Liviu Dragnea a subliniat că aceia care nu agreează direcționarea fondurilor către autoritățile locale invocă faptul că aceste fonduri susțin în speță proiecte mici. Pe de altă parte, liderul PSD a arătat că aceste 3.000 — 4.000 de proiecte mici, adunate la un loc, reprezintă „un proiect mare, care se numește România”. Totodată, el a spus că va fi lansat și PNDL 3, în condițiile în care au fost depuse cereri pentru 67 de miliarde de lei, iar anvelopa a fost de 30 miliarde de lei.

„Un alt tip de supărare a fost că autoritățile locale pot vedea că se poate și așa, că pot face un program de dezvoltare locală, pe baza unei strategii, și statul poate să le finanțeze astfel de proiecte. Să nu mai hotărască un ministru — fără niciun fel de obligație de a-și lua un angajament ca niște proiecte să fie duse la capăt. Nu doar să meargă în campanie electorală, să promită marea cu sarea, să semneze proiecte, care rămân semnate și atât”, a spus el.