Lumea distrusă într-o secundă. Civilizaţii care au pierit peste noapte, în cataclisme istorice

Civilizaţia minoică

Era o civilizaţie înfloritoare dezvoltată în jurul anului 2.700 î.Hr., în Creta, extinzându-se în timp asupra întregului bazin al Mării Egee. Locuitorii săi au ridicat palate falnice, clădiri cu trei etaje, au construit drumuri pietruite şi aveau un sistem foarte bine pus la punct de alimentare cu apă, ei folosind vulcanul Thera pentru a încălzi apa pe care o pompau prin conducte din ceramica în toate băile publice. Erupţia acestui vulcan, în anul 1627 î.Hr. avea să-i fie însă fatală acestei civilizaţii minoice. Se crede că a fost una dintre cele mai puternice erupţii din istoria Pământului, distrugând practic Insula Creta şi reducând la cenunşă 60 de generaţii care au dezvoltat această civilizaţie. Practic, forţa erupţiei a fost de patru ori mai mare decât a vulcanului Krakatau.

Citeşte şi Misterul civilizaţiei minoice din Creta a fost dezlegat: S-au aflat originile sale

Minonienii au fost primii europeni care au folosit un limbaj scris, iar unii oameni de ştiinţă şi arheologi asociază Creta Minoniană cu Atlantida, datorită descrierilor lui Platon care se potrivesc cu descoperirile făcute despre această civilizaţie.

Ys (Bretania, Franţa)

Legenda dispariţiei acestei populaţii este apropiată de cea biblică a Sodomei şi Gomorei. Situat pe teritoriul Franţei actuale, Ys era un spectaculos oraş-stat, protejat de un sistem complex de baraje, care îi proteja pe oameni de mareele înalte. A fost construit în jurul anului 1.500 î.Hr. şi se spune despre el că era un loc  profund imoral, distrus de regele Gradlon, care într-un acces de mânie a deschis barajul, întreaga populaţie murind înecată.

Mohenjo Daro (actualul Pakistan)

Dispariţia oraşului antic Mohenjo Daro rămâne unul dintre marile mistere ale omenirii. Descperit pe teritoriul de astăzi al Pakistanului, în 1911, oraşul este datat aproximativ 2.500-1.900 î.Hr., iar dovezile istorice indică faptul că era uimitor de avansat. Străzile erau foarte inteligent planificate, susţinute de un sistem complex de drenaj, iar întregul oraş avea un pronunţat accent de salubritate. Nu existau palate sau temple care să sugereze un regim autocratic, în schimb oraşul avea o baie comună uriaşă. Potrivit National Geographic, întregul oraş Mohenjo Daro a fost contruit în jurul perceptelor de curăţenie, iar fiecare locuinţă avea propria toaletă. De aici începe însă misterul, pentru că nu se poate spune de ce acesta a fost părăsit subit. Nu există semne ale unor inundaţii sau indicii că ar fi fost invadat de popoare războinice. Cert este că în jurul anului 1.900 î.Hr,. locuitorii şi-au părăsit brusc oraşul în care trăiau.

În Cronicile indiene vechi, „Cartea lui Dzaen”, se vorbeşte despre fiinţe extraterestre, care soseau la localnicii paşnici pe o navă de metal. În carte se spune că într-o zi, aceste creaturi s-au certat cu localnicii şi atunci s-au mutat într-un oraş din apropiere, de unde un lider a aruncat asupra oraşului o suliţă mare şi strălucitoare, care a distrus clădirile şi a ars oamenii. Se mai spune că şi cei care au intrat în oraş mai târziu s-au îmbolnăvit şi au murit. Pe de altă parte, în 1979, italianul Ettore Vinchetti şi englezul David Davenport au scris că Mohenjo – Daro a fost victima unei explozii incredibile. Dovada acestei ipoteze ar fi „pietre negre” împrăştiate pe străzile oraşului.

Loulan (China)

Era un reper important aflat pe vechiul Drum al Mătăsii, o oază fertilă şi bogată în mijlocul deşertului aspru. Dispariţia acestor oameni este pusă pe seama suprapopulării, care a determinat o agricultură intensivă, care în cele din urmă a secat pământurile şi apoi a avut ca rezultat devastatoare furtuni de nisip, iar atmosfera de acolo a devenit sufocantă. În aceste coniţii, părăsirea oraşului a devenit o chestiune de zile, clădirile fiind lăsate pustii, în arşiţa deşertului.

Oraşele din Epoca Bronzului

A fost poate cea mai mare prăbuşire socială colectivă de pe Terra, iar în termeni ai epocilor istorice ea s-a petrecut cât ai clipi din ochi. Colapsul total al unor importante oraşe ale lumii antice, în jurul anului 1.200 î.Hr., au marcat dealfel trecerea de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului. Au fost distruse civilizaţii întregi din Canaan, Egipt, Siria, Anatolia şi Grecia, care relizaseră construcţii magnifice, complexe, şi cu structuri sociale incredibil de avansate. Într-o sută de ani toate s-au transformat însă în ruine. Marile oraşe Hatussa, Micene, Ugarit, Troia, Gaza şi Pylos au fost distruse sau părăsite.

O succesiune de cataclisme au determinat această cădere abruptă sau chiar disparaţie. Astfel, Troia, situată în Anatolia, aproape de coastă, în Provincia Çanakkale de astăzi, din nord-vestul Turciei, a fost distrusă în jurul anului 1.300 î.Hr., probabil în urma unui cutremur. A fost descoperit doar un singur vârf de săgeată din această perioadă, şi nicio rămăşiţă umană.