Ministrul propus pentru Educaţie, surprins în repetate rânduri făcând greşeli gramaticale. Imaginile au devenit virale

Publicat: Vineri, 26 Ianuarie 2018 23:20 // Actualizat: Vineri, 26 Ianuarie 2018 23:20 // Sursa: romaniatv.net

O înregistrare video în care Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, face numeroase greşeli de limbă a apărut în mediul online la câteva ore de la anunţul privind includerea sa în Guvernului Dăncilă. Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava vorbeşte despre ”pamblică” şi face numeroase dezacorduri.

Imediat după ce premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a făcut anunţul privind componenţa viitorului Guvern, în mediul online a apărut o înregistrare video cu Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, care face numeroase greşeli de limbă şi gramaticale.

Imaginile au fost surprinse la mai multe festivităţi la care a participat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Printre altele, acesta vorbeşte despre ”pamblică” şi despre faptul că ”le sunt interzise accesul la o astfel de finanţare”.

Comentariile ironice sau critice nu au întârziat să apară. ”De la «genunche» la «pamblică»! Faceţi cunoştinţă cu Valentin Popa, ministrul desemnat al Educaţiei Naţionale în Guvernul PSD Vasilica Viorica Dăncilă”, este mesajul care însoţeşte imaginile, scrie News.ro.

Valentin Popa s-a născut pe 12 iulie 1964 şi este profesor universitar doctor inginer. A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor în 1989. Din 2009 până în prezent a fost conducător de doctorat pentru domeniul său.
Este profesor universitar din 2005 şi predă Sisteme de intrare-ieşire, Sisteme de identificare, Dispozitive şi circuite electronice.

Teza sa de Doctorat - "Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri", susţinută public pe 24 aprilie1998, în specializarea "Componente, dispozitive şi circuite electronice", l-a avut ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. ing. Gheorghe Maxim, Universitatea "Gh. Asachi" Iaşi.

A publicat mai multe cărţi de specialitate, articole ştiinţifice, lucrări în reviste cotate ISI, are un brevet de invenţie şi a câştigat mai multe Granturi în competiţii internaţionale.

Este căsătorit cu Renati Nicoleta şi are doi copii. Îi plac vânătoarea şi călătoriile.

Potrivit declaraţiei sale de avere, semnată în luna iunie 2011, Valentin Popa deţine 33,33% dintr-o bucată de pământ intravilan de 3.600 de metri pătraţi în Mitocaş, dobândit prin cumpărare, teren pe care îl împarte cu soţia sa şi cu încă o persoană. El a moştenit 2.000 de metri pătraţi de teren agricol în localitatea Huşi şi mai deţine, prin cumpărare, jumătate dintr-un teren agricol de 5.542 de metri pătraţi situat în localitatea Botuş.

Valentin Popa deţine, împreună cu soţia sa, un apartament de peste 90 de metri pătraţi în municipiul Suceava, achiziţionat în 1993, o casă de vacanţă în localitatea Botuş, construită în anul 2010. Valentin Popa deţine două autoturisme, cumpărate în 2005 şi 2006.

Venitul anual al lui Valentin Popa era înainte de a ocupa funcţia de rector, potrivit declaraţiei sale de avere, de 219.778 de lei.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Guvern ministrul educatiei Valentin Popa
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6618
RON
18 Jun
noapte 17 °
zi 28 °
Ultimele joburi adaugate
24 H