Numărul locuinţelor care au fost asigurate în mod obligatoriu a ajuns la 1,56 milioane în luna noiembrie

Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut ușor, în noiembrie, la 1.563.962, comparativ cu 1.536.329 polițe PAD active la finalul lunii octombrie, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări.
Iulian Tudor
18 dec. 2015, 10:25
Numărul locuinţelor care au fost asigurate în mod obligatoriu a ajuns la 1,56 milioane în luna noiembrie

La finalul anului trecut, erau active 1.491.329 polițe PAD, în timp ce în noiembrie 2014 erau active 1.525.844 polițe.

Datele ultimului recensământ al populației și locuințelor arată că în România există 8,5 milioane de locuințe, scrie Agerpres.

Potrivit PAID, 74,2% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 25,8% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 90,6% din polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 9,4% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în București (20% din total), Muntenia (19%) și Transilvania (17%), iar cele mai puține — în Maramureș (2% din totalul polițelor), Bucovina (3%) și Crișana (4%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală — cutremure, inundații și alunecări de teren — a tuturor locuințelor din România.

Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) și 10 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

Citeşte şi

Spynews
Mama Mădălinei Cojocari, fetița dispărută în Carolina de Nord, și-a recunoscut faptele! Femeia a pledat vinovată. Bunica ei a trecut la acuzații dure
Bzi.ro
Veste proastă pentru fanii „Las Fierbinți“! Un mare actor își ia adio de la serial!
Fanatik.ro
Comoara României de care puțini au știut până acum. E considerată o minune naturală și merită văzută măcar o dată
Capital.ro
Ungaria tocmai A LUAT FAȚA României. Acordul a fost deja semnat la Budapesta
Playtech.ro
Imagini indecente cu Simona Halep. Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt incendiare
DailyBusiness
ALERTĂ! Un condiment ieftin, extrem de utilizat, provoacă găuri în stomac
Adevarul
Zelenski, între Churchill și Chaplin: „Cine sunt eu? Sunt președintele Ucrainei”
Spynews
Tzancă Uraganu, înțepătură la adresa lui Bogdan de la Ploiești? „Pentru cele mai frumoase fuste...”. Cum îi face manelistul „reclamă” colegului de breaslă
Spynews
Unde are loc priveghiul Ionelei și al lui George, doi dintre tinerii morți în accidentul din Vaslui! Decizia neașteptată pe care a luat-o familia: ”Au fost aduși...”
Evz.ro
Alertă meteo în România. Urmează fenomene extreme
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
wowbiz.ro
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Cancan.ro
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Playsport.ro
Cazacu, dezvăluiri bombă despre Ramona Olaru. A spus, în sfârșit, ce nu mai zisese niciodată
kanald.ro
Cum arată, de fapt, cele mai scumpe apartamente din Dubai! Nimeni nu se aștepta la asta: „Finisaje mai prost realizate ca aici am văzut doar..”
Capital.ro
Klaus Iohannis a rămas FĂRĂ CUVINTE. Nu am crezut că o să văd vreodată AȘA CEVA
StirileBZI
Avertismentul economistului Ionuț Dumitru: „Ne întindem mai mult decât ne este plapuma la împrumuturi!”
Prosport.ro
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate călugări! Transformarea fizică e incredibilă și e imposibil de recunoscut, la 52 de ani
stirilekanald.ro
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
substantial.ro
Laurențiu Reghecampf, fericit în brațele Corinei Caciuc după despărțirea de Anamaria Prodan: ‘Contează că mie îmi place foarte mult Corina’
MediaFlux
Guvernul „arde” bătrânii la buzunare. Cine sunt seniorii care nu primesc nimic în plus la pensie
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'