„Obiect 4202”, arma secretă cu care ruşii vor să anihileze scutul antirachetă

În urma declarațiilor recente ale oficialilor Ministerului Apărării din Rusia privind „un răspuns decisiv” la adresa "scutului antirachetă” al SUA, jurnaliștii ruşi au început să scrie despre un concept radical dezvoltat în Rusia.

23 iul. 2015, 04:14
„Obiect 4202”, arma secretă cu care ruşii vor să anihileze scutul antirachetă

Potrivit unei surse, citate de presa rusă, militarii ruşi dezvoltă aşa-numitul „obiect 4202″, ce va face inutile eforturile americane de a construi un sistem global de apărare antirachetă.

„Dacă Rusia va avea un aparat zburător deja cunoscut drept „obiectul 4202″, capabil de manevre în plan vertical și orizontal cu viteză hipersonică, țara noastră va fi în măsură să rezolve problema depășirii oricărui sistem de apărare antirachetă”, a declarat sursa citată pentru „Interfax”.

RUSIA avertizează NATO cu privire la scutul antirachetă din România

Aparatul supersonic rusesc „va permite neutralizarea potențialului de luptă al sistemului global de apărare antirachetă ceea ce, de fapt, îl va face inutil”, adaugă sursa.

Anterior, mass-media a raportat că, în ultimii 10 ani ar fi fost efectuate șase lansări ale „obiectului 4202″, folosind rachete balistice intercontinentale RS-18B (UR-100N UTTKh) de pe cosmodromul Baikonur și de la baza Dombarovski.

Așa cum a precizat sursa, „este vorba despre un proiect mai vechi, care este acum considerat ca un concept intermediar în calea creării unei unități de luptă mai moderne pentru rachetele balistice intercontinentale grele, existente şi potenţiale, inclusiv RS-28 Sarmat.

Rusia vrea să contracareze cu bombardiere strategice sistemul antirachetă din România