Patriarhia Română, SOLIDARĂ cu familia Bodnariu: „Independent de motivele legale, copiii trebuie să rămână în familie”

Patriarhia Română se declară solidară cu familia Bodnariu, care a fost destrămată prin intervenţia autorităţilor norvegiene, care îi acuză pe cei doi părinţi că şi-ar fi bătut copiii. Cei cinci copii ai familiei au fost luaţi în plasament, iar în jurul acestei poveşti s-a creat un val de emoţie şi reacţii virulente atât din partea oamenilor, a mass-media şi a autorităţilor române.
Romania TV
13 ian. 2016, 18:31
Patriarhia Română, SOLIDARĂ cu familia Bodnariu:

Patriarhia Română își exprimă speranța că printr-o analiză obiectivă a cazului de către factorii responsabili din Norvegia se va ajunge la reintegrarea celor cinci copii în familia în care s-au născut și au crescut.

Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorități, rolul părinților, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creșterea și educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul. Din această perspectivă, Biserica susține permanent familia ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea și educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultură și civilizația europeană de sorginte creștină„, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.

Citeşte şi MAE român: În ultimii 5 ani s-au înregistrat 13 CAZURI BODNARIU în Norvegia

Pe 16 noiembrie 2015, Serviciul Local de Protecție a Copilului din Norvegia a luat în custodie copiii familiei Bodnariu.

O delegație comună a Camerei Deputaților și Senatului intenționează să efectueze, în perioada 18 – 20 ianuarie, o vizită oficială la Oslo pentru a discuta cu reprezentanții Parlamentului Norvegiei despre legislația referitoare la protecția copilului, pornind de la cazul familiei Bodnariu, a precizat, miercuri, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip.

Citeşte şi Legea pentru Protecţia Copilului din România, similară cu cea din Norvegia: Pedepsele fizice, INTERZISE

„O delegație comună Camera Deputaților – Senat, în săptămâna viitoare, 18 – 20 ianuarie probabil, va fi la Oslo. (…) Este o acțiune comună pentru că Norvegia este un Parlament monocameral, dar cred că este foarte bine pentru că legislația privește Parlamentul în ansamblul său. Cred că ar face bine pentru ambele Camere, și pentru Camera Deputaților și pentru Senat, o discuție la fața locului pe probleme ce țin de legislația protecției copilului”, a declarat Filip.

Citeşte şi MAE, precizări despre cazul Bodnariu: Dorim să evităm orice elemente sau acţiuni care să creeze daune

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Au mers în vacanță cu cortul, crezând că va fi distractiv. Câteva ore mai târziu, și-a găsit iubitul mort. „Dacă dormeam, nu se întâmpla asta”
Capital.ro
Imposibil pentru românii cu carte electronică de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin cu cip: Obligație revine…
Playtech.ro
Semnele pe care Putin le-a transmis la întâlnirea cu Trump. În timp ce pe Zelensky l-a umilit, liderul SUA a fost cordial cu omologul său rus
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Războiul Rece și avanposturile secrete din Alaska. Cum a devenit „poarta de vest” a Americii în fața URSS
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Cauza morții artistei Emilia Istvan. De ce s-a stins din viață Mili de la Timișoara
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
Un fermier de 30 de ani a murit pe câmp, strivit în mașina de balotat