Petrică Popa, actor al Teatrului Nottara, s-a stins din viaţă

Petrică Popa, actor al Teatrului Nottara din Bucureşti, a murit vineri dimineaţă, la vârsta de 83 de ani, şi va fi înmormântat duminică, la cimitirul Bellu, anunţă instituţia de spectacole.

RomaniaTV.net
08 iun. 2013, 16:17
Petrică Popa, actor al Teatrului Nottara, s-a stins din viaţă

Trupul neînsufleţit al actorului Petrică Popa va fi depus duminică, la ora 11.00, în foaierul Teatrului Nottara, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, la ora 13.00. Actorul va fi înmormântat duminică, la cimitirul Bellu din Bucureşti, informează Mediafax.

Petrică Popa s-a născut la Hunedoara, pe 3 iulie 1929, a urmat cursurile Colegiului „Diaconovici Loga” din Timișoara şi a făcut parte din cercul de teatru al liceului. A absolvit Institutul de Artă din Timișoara, specializarea actorie, şi a avut ca profesori personalități ale artei scenice, precum Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu.

În 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade, Val Mugur și Ion Olteanu. Ion Șahighian, mentor al mai multor generații de artiști, director la Teatrul Armatei, în prezent Teatrul Nottara, l-a descoperit și l-a adus la București, în 1954.

Petrică Popa a fost actor al Teatrului Nottara peste cincizeci de ani. „O viață plină, în care nimic nu i-a știrbit bonomia; a rămas mereu tânăr și la fel de generos. Cam prea modest pentru zilele noastre! A fost o memorie vie a teatrului nostru şi nu ne-am sfiit să-i cerem ajutorul când aveam nevoie de vreun reper istoric; a fost unul dintre acei actori (tot mai puțin prezenți în teatrele noastre) care a avut un respect nemărginit față de public”, spun reprezentanţii teatrului pe site-ul instituţiei.

A interpretat peste o sută de personaje, dintre care pot fi amintite Pickering din „Pygmalion” (G.B. Shaw, regia: Sanda Manu), Ipingescu din „O noapte furtunoasă” (I.L. Caragiale, regia: Dan Micu), Grigore Dragomirescu din „Citadela sfărâmată” (Horia Lovinescu, regia: Mihai Berechet), Le Bret din „Cyrano de Bergerac” (Edmond Rostand, regia: George Rafael), Pișcik din „Livada de vișini” (A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski), Anselme din „Avarul” (Molière, regia: Dominic Dembinski), Prosper Ladino din „Pârjolul” (Cezar Petrescu), Episcopul Folliot din „Thomas Becket” (Jean Anouilh).

Petrică Popa a fost un actor pe care talentul său nativ și profilul Teatrului Nottara l-au predestinat comediei de mare succes. A fost aplaudat în spectacole longevive precum: „Băieții veseli”, „Adio, Charlie”, „Idioata”. A cântat și a dansat în musicalurile „Lady X”, „Cuibul”, „Sus pe acoperiș, în sac” şi „Miresele căpitanului”. Numeroasele apariții în emisiuni de divertisment, la teatrul de televiziune și la cel radiofonic, întregesc o carieră impresionantă.

Actorul Petrică Popa a fost onorat cu distincţii importante: premiul pentru interpretare la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice (1957), premiul pentru interpretare la Gala Teatrului Istoric (1986), premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, în regia lui Dan Micu.