Ponta, despre decizia CCR: „Aveaţi vreo aşteptare? Cum să conteşti câte tururi? De’ale lu’ tovarăşa Gorghiu”

Fostul premier Victor Ponta a lăsat să se înţeleagă că nu a fost luat prin surprindere de decizia CCR privind alegerile locale şi a catalogat drept o "trăsnaie" faptul că PNL a contestat organizarea alegerilor locale într-un singur tur.

04 mai 2016, 10:12
Ponta, despre decizia CCR: „Aveaţi vreo aşteptare? Cum să conteşti câte tururi? De’ale lu’ tovarăşa Gorghiu”

Aveaţi vreo aşteptare? A fost o trăsnaie aia. Cum să conteşti câte tururi? În America este un singur tur. Ce, acolo nu e democraţie? De’ale lu’ tovarăşa Gorghiu„, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier participă, miercuri, la Târgu-Jiu, la evenimentul de lansare a candidaților PSD Gorj pentru alegerile locale.

CCR a respins miercuri sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că excepția pe art. 50 s-a respins ca neîntemeiată, iar cea pe art. 101 ca inadmisibilă. „S-a respins pe art. 50 ca neîntemeiat. Nu am găsit niciun motiv, nu s-a adus niciun argument care să justifice schimbarea practicii CCR în domeniu. Avem o practică vastă în această privință. Dintotdeauna. Curtea a spus că este rolul Parlamentului să stabilească legea electorală, modalitățile, cu semnături, fără semnături. De altfel și Comisia de la Veneția spune că nu este nicio problemă, nu se încalcă legile, nu se încalcă dreptul de a alege sau de a fi ales prin faptul că se condiționează existența unor semnături. Pe art. 101 s-a respins ca inadmisibil, pentru că acest articol nu are legătură cu cauza dedusă judecății — alegerile într-un tur sau două tururi. În acest dosar se judecă posibilitatea autorului excepției de a candida sau nu în funcție de semnăturile pe care trebuia să le depună. Deci nu se judecă legea electorală în ansamblul ei„, a explicat președintele CCR, după anunțarea deciziei.

Citeşte şi: UDMR despre decizia CCR privind alegerile locale: Este firească. Nu a existat niciun element de neconstituţionalitate