Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe, chemaţi la Palatul Cotroceni pentru discuţii privind bugetul

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni miercuri cu premierul Sorin Grindeanu pentru a discuta despre planurile Guvernului în legătură cu bugetul de stat. La întâlnire va participa și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

09 ian. 2017, 15:56
Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe, chemaţi la Palatul Cotroceni pentru discuţii privind bugetul

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat şi pe Facebook că va avea o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu pe tema măsurilor economice adoptate de guvern şi impactul lor.

„Guvernul trebuie să explice cum va gestiona efectele măsurilor pe care le-a adoptat săptămâna trecută și care este impactul lor asupra bugetului. În acest sens, l-am chemat miercuri, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Sorin Grindeanu, împreună cu ministrul de Finanțe. Discuția este una necesară pentru că există foarte multe îngrijorări privind modul în care aceste decizii ar putea afecta economia”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.


Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu premierul Sorin Grindeanu şi l-a chemat pe şeful Executivului la Palatul Cotroceni pentru a vedea cum va pune guvernul în aplicare programul electoral cu care a câştigat alegerile.

„Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu premierului Sorin Grindeanu şi l-a invitat miercuri după amiază la Cotroceni pentru a discuta despre bugetul pe anul acesta. La întâlnire va participa şi ministrul Finanţelor”, a punctat Mădălina Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că tema întâlnirii se va axa pe bugetul pe 2017 în contextul îngrijorărilor legate de sustenabilitatea măsurilor promise de PSD.

Citeşte şi: Victor Ponta: Iohannis a băgat mâna în buzunarul românilor şi cu ajutorul lui Cioloş le-a furat 2,5 miliarde de euro

„Preşedintele vrea să afle direct de la premier care sunt planurile Guvernului în legătură cu bugetul pe anului 2017. Este o discuţie necesară, având în vedere îngrijorările privind sustenabilitatea măsurilor anunţate şi a efectelor acestora. Nu este străin de nimeni ce se discută în spaţiul public în ultima perioadă. La nivelul Administraţiei Prezidenţiale există analize serioase, dar şi ca cetăţean de rând există astfel de îngrijorări, bazate pe cifre, pe date, şi ele sunt până la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Mădălina Dobrovolschi a mai spus că preşedintele i-a cerut premierului Sorin Grindeanu informaţii despre modul în care au acţionat autorităţile în perioada viscolului.

Declaraţia completă a purtătorului de cuvânt al Preşedintelui, transcrisă pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale:

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cere Guvernului să explice modul în care va gestiona efectele măsurilor adoptate săptămâna trecută și modul în care aceste măsuri vor avea un impact bugetar.

În acest context, Președintele României avut o discuție telefonică cu Premierul Sorin Grindeanu, discuție în cadrul căreia l-a invitat pe acesta la Palatul Cotroceni pentru o analiză clarificatoare. Această întâlnire va avea loc miercuri după-amiază. La discuție va participa și Ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan. Președintele României vrea să afle, direct de la Premier, care sunt planurile Guvernului în legătură cu bugetul pe anul 2017. Este o discuție necesară pentru că există foarte multe îngrijorări în legătură cu sustenabilitatea acestor măsuri și efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei.

În acest context, vreau să precizez și faptul că a mai existat un subiect de discuție, în acest dialog telefonic, în contextul valului de vreme rea, și anume situația la nivelul întregii țări. Președintele a cerut și a primit informații despre modul în care au acționat autoritățile în această perioadă”, a spus Mădălina Dobrovolschi.

Citeşte şi:  Liviu Dragnea îl ameninţă pe Cioloş cu o comisie parlamentară: Am găsit o gaură de 10 miliarde în buget

Președintele Camerei Deputaților a anunțat la România TVcă va face o comisie parlamentară de anchetă pentru că s-au găsit probleme mari în Guvern. Liderul PSD spune că a găsit o gaură de 10 miliarde de lei în visteria ţării.