România este pentru Bulgaria al treilea cel mai mare partener de schimburi comerciale din Uniunea Europeană și al patrulea la nivel mondial, a declarat, vineri, președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, în cadrul întâlnirii avute cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, transmite Agerpres.
‘Putem, așadar, să ajungem la un nou nivel de cooperare pe lângă ceea ce am obținut până acum ca parteneri. Schimburile bilaterale au ajuns la o creștere de 800% într-o perioadă de 10 ani. România este pentru Bulgaria al treilea cel mai mare partener internațional de schimburi comerciale din Uniunea Europeană și al patrulea la nivel mondial’, a declarat președintele Bulgariei.
Acesta a subliniat că există un mare potențial pentru dezvoltare economică, ‘printr-o abordare mult mai ambițioasă de ambele părți, dar și modelând, schimbând și folosind ceea ce deja am învățat despre mecanismele și programele europene cu scopul de a obține rezultate mai bune în plan regional’.
La rândul său, președintele CCIR a menționat nevoia unei agende comune de lucru între cele două țări, în condițiile în care România constituie o destinație importantă pentru afacerile bulgare.
‘Schimburile comerciale solide dintre statele noastre confirmă statutul de parteneri strategici pentru Bulgaria și România. Suntem convinși că nivelul actual al comerțului bilateral, care a depășit 3 miliarde de euro în 2013, poate fi dinamizat prin colaborarea strânsă dintre autoritățile publice și organizațiile private din țările noastre. Cu o valoare de aproape 1,7 miliarde de euro a exporturilor în Bulgaria și din poziția de al treilea cel mai important partener comercial al Bulgariei din Uniunea Europeană, România constituie o destinație importantă pentru afacerile bulgare’, a spus Daraban.
Potrivit acestuia, Camera de Comerț și Industrie a României are deschidere totală pentru colaborarea cu mediul de business din Bulgaria. În acest sens a adresat entităților economice din Bulgaria, care doresc să aibă legături economice cu România, invitația de a apela cu încredere la Sistemul Cameral românesc,”care este pregătit să răspundă nevoilor și cerințelor companiilor bulgare’.
Președintele CCIR a primit vizita președintelui Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, vineri, 20 februarie, la sediul CCIR. Cu acest prilej, a avut loc o întâlnire cu mediul de afaceri din România, la care au participat președinți de camere de comerț și antreprenori interesați de dezvoltarea cooperării economice dintre cele două state vecine.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20