Procurorul general Augustin Lazăr: Astăzi vom avea un prejudiciu în dosarul dezinfectanţilor

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat că procurorii vor stabili marți prejudiciul în dosarul dezinfectanților diluați din spitale, în care este implicată firma Hexi Pharma.

24 mai 2016, 05:40
Procurorul general Augustin Lazăr: Astăzi vom avea un prejudiciu în dosarul dezinfectanţilor

Astăzi vom avea un prejudiciu. Activitatea de ridicare de documente continuă și acest prejudiciu ar putea fi updatat în zilele următoare. Ar putea să se identifice noi prejudicii în zilele următoare„, a declarat Augustin Lazăr, înainte de a intra în sediul Parchetului General.

În dosarul morții lui Dan Condrea, procurorul general a spus că se vor realiza expertize genetice pentru identificarea persoanei implicate în accidentul auto, dar și percheziții informatice, fiind ridicate în acest sens medii de stocare care vor fi examinate.

Augustin Lazăr nu a dorit să spună dacă Dan Condrea ar fi fost interceptat și nici dacă Parchetul General a primit informări cu privire la patronul Hexi Pharma.