Prună: Nu exclud o ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea directivei privind confiscarea extinsă

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că nu exclude pregătirea unei ordonanţe de urgenţă pentru aplicarea directivei europene privind confiscarea extinsă, care ar trebui să fie transpusă în legislaţia românească până la 4 octombrie.
Iulian Tudor
11 sept. 2016, 12:54
Prună: Nu exclud o ordonanţă de urgenţă pentru aplicarea directivei privind confiscarea extinsă

„Nu exclud posibilitatea unei ordonanţe de urgenţă, sub condiţia ca premierul să fie de acord, dar am încrederea că Parlamentul mă va sprijini, fiind vorba de una dintre pârghiile care ar putea aduce mai mulţi bani la buget”, a spus Raluca Prună referitor la aplicarea directivei europene privind confiscarea extinsă, scrie news.ro.

Ministrul Justiţiei a precizat că proiectul prevede şi confiscarea de la terţi, atunci când o persoană aflată în procedura penală îşi transferă averea, cu condiţia să existe probe că averea respectivă este ilicită.

Ministerul Justiţiei a pus, în august, în dezbatere publică proiectul de lege pentru aplicarea directivei Parlamentului European privind îngheţarea şi confiscarea produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.

Ministrul Justiţiei: Voi depune în Parlament proiectul confiscării extinse, în curând

Specialiştii ministerului au propus ca unui condamnat pentru comiterea unor infracţiuni a căror pedeapsă este mai mare de patru ani să i se confişte bunurile, dacă judecătorul consideră că acestea au fost achiziţionate în urma comiterii unor infracţiuni.

În plus, „confiscarea extinsă se dispune dacă instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale şi are în vedere bunurile dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, se arată în proiectul de lege.

În acelaşi timp, nou înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) anunţă judecătorul delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competenţe cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă.

Potrivit proiectului de lege, prevederile Codul penal privind confiscarea extinsă se aplică în ceea ce priveşte bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a normei numai în cazul comiterii unor infracţiuni grave, de la proxenetism, trafic de droguri şi spălare de bani, până la infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală sau infracţiuni informatice.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar