PSD, despre dosarul OUG 13: Discuţia despre abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe trebuie clasată. Anchetarea, deplasată

Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat luni, referitor la faptul că DNA a clasat o cauză din dosarul elaborării OUG 13, că este „un prim pas pozitiv”, iar discuţia despre abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe trebuie clasată „cât mai repede”. În ceea ce priveşte distrugerea unor probe, aşa cum afirmă DNA, purtătorul de cuvânt al PSD a spus că, ”deocamdată, este doar un zvon”.

27 feb. 2017, 09:49
PSD, despre dosarul OUG 13: Discuţia despre abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe trebuie clasată. Anchetarea, deplasată

„PSD nu poate să facă o evaluare a unei anchete în curs. Vom vedea care sunt probele sau care sunt detaliile pe care le oferă Justiţia din acest punct de vedere. Nu ştim care sunt lucrurile interne din Ministerul Justiţiei. Deocamdată, faptul că DNA a trimis acest dosar mi se pare un gest oarecum firesc. OUG 13, ştiţi foarte bine, şi conform punctului de vedere foarte clar pe care l-a da Curtea Constituţională, a fost legală şi temeinică. Punctul PSD-ului de vedere este acelaşi cu cel al Curţii Constituţionale”, a afirmat Adrian Dobre, potrivit News.ro.

Social-democratul a mai spus că „lucrurile vor trebui lămurite cât mai repede pentru că această discuţie despre abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe trebuie clasată cât mai repede pentru că Guvernul trebuie să îşi continue activitatea cu motoarele la maxim”.

„Despre distrugerea unor probe, dacă această informaţie este confirmată de către Justiţie, vom discuta. Deocamdată, este doar un zvon, nu avem niciun fel de date despre acest lucru”, a completat purtătorul de cuvânt al PSD.

De asemenea, întrebat cum comentează PSD faptul că procurorii DNA au clasat o cauză din dosarul OUG 13, Adrian Dobre a susţinut că este „un prim pas pozitiv”.

„Faptul că s-a făcut această clasare mie mi se pare un prim pas pozitiv. Credem că cu cât mai repede se clarifică aceste lucruri şi sunt clasate, cu atât mai bine pentru evoluţia societăţii în general, pentru că Guvernul trebuie să aibă libertatea de a funcţiona la capacitate maximă”, a afirmat social-democratul.

Chestionat dacă, din punctul lui de vedere, se anchetează abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe sau modul în care a fost elaborată OUG 13, Adrian Dobre a spus: „Aşa cum se vede, anchetarea acestei abilităţi a Guvernului de a emite ordonane este deplasată atât timp cât avem o decizie clară a Curţii Constituţionale în acest sens”. 

Citeşte şi: DNA a trimis dosarul emiterii OUG 13 la Parchetul General: Există indicii de sustragere sau distrugere de înscrisuri UPDATE

DNA a anunţat luni că, în dosarul privind OUG 13 de modificare a codurilor penale, procurorii au dispus, în 24 februarie, clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, respectiv folosire a influenţei ori autorităţii ca persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Anchetatorii au mai decis disjungerea şi declinarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea cauzei legată de cinci infracţiuni, respectiv: favorizare a făptuitorului; prezentare cu rea-credinţă, de date inexacte, Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută şi sancţionată de Legea 115/1999 – a răspunderii ministeriale); sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; fals intelectual.

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că Ministerul Justiţiei a distrus un document de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul în care proiectul OUG 13 primea, cu foarte puţin timp înainte de aprobarea în Guvern, aviz de oportunitate cu observaţii şi propuneri.

DNA precizează că actul normativ avea, cu câteva ore înainte de aprobare, doar avizul Ministerului Afacerilor Interne, legat strict de infracţiuni din domeniul circulaţiei rutiere, şi al Consiliul Legislativ, cu observaţii privind caracterul de urgenţă, iar ministrul Afacerilor Externe a semnat proiectul în sediul Guvernului, deoarece i s-a solicitat “pe loc” acest aviz.