Răsturnare de situaţie în dosarul casei lui Klaus Iohannis din Sibiu

O nouă răsturnare de situație în cazul casei lui Iohannis. Este vorba despre o nouă victorie în Instanţă pentru prietena preşedintelui Iohannis, Rodica Baștea, după ce a primit ieri cea mai dură lovitură de la judecători. Rodica Baştea a obţinut strămutarea procesului în care vrea să demonstreze că este moştenitoarea casei din centrul Sibiului, transmite România TV.

27 apr. 2017, 13:54
Răsturnare de situaţie în dosarul casei lui Klaus Iohannis din Sibiu

Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea Rodicăi Baştea de a strămuta procesul de la tribunalul Sibiu la cel din Hunedoara.

Este vorba de un proces deschis de Rodica Baștea în cursul anului trecut la Tribunalul Sibiu prin care aceasta dorește să demonstreze că este moștenitoarea de drept a unei părți din imobilul pe care președintele Klaus Iohannis l-a pierdut.

Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv casa din Sibiu

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, miercuri, ca nefondat recursul făcut de Rodica Baştea împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu care admisese cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente din imobilul de pe strada Bălcescu din Sibiu, pierdut în instanţă de către preşedintele Klaus Iohannis. Locatarii redevin astfel proprietari ai apartamentelor respective, pe care le cumpăraseră în anii ‘90 de la statul român în calitate de chiriaşi.

”Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Baştea Rodica împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă în dosar civil nr. 16140/306/2009. Obligă recurenta Baştea Rodica să plătească intimatei Antonescu Elisabeta suma de 900 lei şi intimaţilor Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Ancuţa Steluţa – suma de 900 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, în recurs”, se arată în decizia instanţei.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este irevocabilă.