ŞCOLI ÎNCHISE. Cursurile vor fi suspendate, luni, în judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş

Cursurile şcolilor din judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş vor fi suspendate, luni, din cauza vremii nefavorabile, a anunţat, duminică, Ministerul Educaţiei. Măsura va fi valabilă şi marţi în judeţul Timiş, în 39 de şcoli din judeţul Arad şi o unitate de învăţământ din Satu Mare.

16 dec. 2018, 18:17
ŞCOLI ÎNCHISE. Cursurile vor fi suspendate, luni, în judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş

Ministerului Educaţiei a precizat că autorităţile din judeţele Arad, Gorj, Mehedinţi şi Timiş au decis, în urma reuniunilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, suspendarea integrală a cursurilor şcolare pentru ziua de luni, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş, suspendarea completă a cursurilor a fost extinsă şi pentru 18 decembrie.

„De asemenea, marţi, 18 decembrie, ca urmare a unor avarii la reţeaua de energie electrică nu vor avea loc ore de curs în şcolile din 39 de localităţi din judeţul Arad. Din acelaşi motiv, o unitate de învăţământ din judeţul Satu Mare nu va organiza cursuri în intervalul 17-18 decembrie. Informaţiile au fost comunicate de inspectoratele şcolare judeţene în cursul zilei de duminică, 16 decembrie, în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situaţii de urgenţă”, a anunţat Ministerul Educaţiei.