Sudul României se transformă în DEŞERT VIDEO

Specialiştii afirmă că până în 2015, terenurile din zece judeţe din Oltenia, Dobrogea şi Banat vor intra într-un proces de uscare. Fenomenul, extrem de grav, este deja vizibil în unele zone din sudul ţării, unde pădurile şi iarba au fost înlocuite de întinderi mari de nisip. În sudul judeţului Dolj, la Dăbuleni, Bechet şi Desa, există porţiuni în care nisipul formează dune ca în deşert.
Romania TV
28 iul. 2012, 13:08
Sudul României se transformă în DEŞERT VIDEO

Numită Sahara Olteniei, zona din sudul judeţului Dolj se transformă încet, dar sigur. Vegetaţia dispare, iar în loc rămâne nisipul fierbinte. Specialiştii spun că aproximativ o sută de mii de hectare sunt acoperite cu nisip.

Conform specialiştilor fenomenul de deşertificare a căpătat amploare în ultimii ani în special din cauza condiţiilor climatice şi a lipsei de precipitaţii.

Doljul este unul dintre judeţele puternic afectate de deşertificare, fenomen alimentat de secetă şi solul nisipos, dar şi de defrişările haotice din ultimii ani. Nimic nu mai creşte.

„Aceste soluri nisipoase nu pot fi cultivate decât în condiţiile în care au şi apă. În condiţiile acestui an de secetă, vedeţi că şi iarba, care a reuşit să crească cât de cât în primăvară, acum e uscată”, a declarat Dârviş Octavian, inginer agronom.

În ultimii ani, o mare parte din suprafaţa agricolă a fost distrusă. Ţăranii au pierdut recolte şi bani, aşa că au renunţat să mai lucreze pământul.

Conform ultimelor studii, aproape 400.000 de hectare din suprafaţa României este afectată de fenomenul de deşertificare. O prognoză realizată de Agentia Naţională de Mediu arată că producţia de porumb, spre exemplu, se va diminua cu 14% până în 2020 şi cu 21% până în 2050.

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 3 mai, de la ora 3.00. Noroc din plin, reușite și vești bune pentru acești nativi
Capital.ro
Taxa care se introduce în România. Ordin de marți, 6 Mai. Se vor plăti câte 10 lei de fiecare dată
Playtech.ro
Moneda din România anilor ’90 pe care se cer 44.000 de lei. Preţul este pe bucată
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
China „evaluează” o propunere de negocieri din partea SUA: „Dacă partea americană nu îşi corectează taxele, înseamnă că este complet ipocrită”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Cutremur înspăimântător. A avut 7,4 grade
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Încă trei zile libere pentru toti angajații, în luna iunie
Cancan.ro
Mihai Leu, primele cuvinte de pe patul de spital. Ce spune despre starea lui de sănătate
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură imensă pentru George Simion. Ce spune Călin Georgescu despre liderul AUR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Lumea muzicii este în doliu! Îndrăgita artistă care a pierit la 66 de ani, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări: „O forţă a naturii şi o apărătoare a drepturilor omului”
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Diaspora are alți favoriți la prezidențiale. Ce scor surprinzător face Crin Antonescu în străinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Locul din România pe care să nu îl ratezi. Trebuie să ajungi acolo măcar o dată în viață