Tăriceanu: Cererea DNA în cazul lui Gabriel Oprea ar trebuie tratată în timpul sesiunii parlamentare

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că solicitarea Justiției în cazul senatorului Gabriel Oprea ar trebui discutată în timpul sesiunii parlamentare, însă se va consulta cu membrii conducerii Senatului referitor la convocarea unei ședințe a Biroului permanent.

25 ian. 2016, 11:00
Tăriceanu: Cererea DNA în cazul lui Gabriel Oprea ar trebuie tratată în timpul sesiunii parlamentare

Am văzut numai comunicatul de presă. Am să fac o consultare cu colegii mei, membrii Biroului Permanent, să văd dacă au disponibilitatea de timp necesară pentru a convoca Biroul permanent și pentru a avea cvorumul de ședință și, după aceea, voi lua hotărârea. Suntem în vacanță parlamentară. După părerea mea, trebuie, în mod normal, tratată în timpul sesiunii parlamentare o asemenea solicitare, dar voi face și o consultare cu colegii„, a declarat Tăriceanu la Senat.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.

CITEŞTE ŞI DNA cere urmărirea penală a lui GABRIEL OPREA. Fostul ministru, acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU