TRAGEDIE fără margini. Un fotbalist de la U Cluj a murit într-un accident rutier

Un fotbalist de la Universitatea Cluj a murit după ce a intrat cu bolidul sub un tir.

RomaniaTV.net
15 dec. 2014, 12:40

Tragedia s-a produs pe un drum din judeţul Cluj. Simon Szilard, un tânăr de 22 de ani, fotbalist la Universitatea Cluj, a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens unde a fost lovit de tir.

Citeşte şi Accident pe trecerea de pietoni în Vâlcea: O femeie a murit, iar alte două au fost rănite

Impactul a fost devastator, autoturismul fiind proiectat în afara carosabilului. Tânărul a murit în drum spre spital, în timp ce şoferul tirului a scăpat nevătămat.

Simon Szilard jucase la echipa de juniori a Universităţii Cluj. „A fost un jucător foarte bun, de mare perspectivă şi un băiat extraordinar. Întotdeauna încerca să-i ajute pe alţii. Dumnezeu să-l odihnească!„, a afirmat managerul Centrului de Copii şi Juniori, Marius Popescu.