Un traficant de migranţi, urmărit internaţional, PRINS în Bucureşti

Un presupus traficant de migranţi din Pakistan, urmărit internaţional, a fost prins, marţi dimineaţă, în cartierul Ferentari din Sectorul 5 al Capitalei.

14 iun. 2016, 12:53
Un traficant de migranţi, urmărit internaţional, PRINS în Bucureşti

Acţiunea de prindere a avut loc, marţi dimineaţă, în cartierul Ferentari din Sectorul 5 al Capitalei, bărbatul, suspectat de trafic de persoane şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei, fiind găsit în casa unei rude, informează IGI.

Astăzi, 14 iunie a.c., în baza unor informaţii operative, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat o acţiune, în Bucureşti, pe raza sectorului 5, ocazie cu care au depistat, un bărbat, în vârstă de 54 ani, din Pakistan, urmărit internaţional„, se arată într-un comunicat al IGI.

Potrivit oficialilor IGI, autorităţile judiciare din Cipru au emis mandat european de arestare după ce bărbatul obţinuse permisul de şedere pe lungă durată în România.

„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de Imigrări s-a constatat că acesta este membru de familie al unui cetăţean român şi are un permis de şedere pe termen lung. Bărbatul a fost predat Serviciului Urmăriri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru măsuri potrivit competenţelor„, mai precizează IGI.