Ziua Marinei, sărbătorită cu ceremonii militare, exerciţii demonstrative şi spectacole artistice

Ziua Marinei Române va fi organizată, în acest an, în şapte oraşe din ţară, la evenimente urmând să participe mii de marinari militari, zeci de nave şi aparate de zbor. Publicul va putea asista la exerciţii navale, spectacole de muzică militară şi va putea vedea nave, ambarcaţiuni şi echipamente militare. Seria manifestărilor începe, duminică, la Galaţi, cu un concert susţinut pe faleza Dunării.
Romania TV
05 aug. 2018, 05:12
Ziua Marinei, sărbătorită cu ceremonii militare, exerciţii demonstrative şi spectacole artistice

Statul Major al Forţelor Navale a anunţat că Ziua Marinei Române va fi marcată printr-o serie de evenimente la care vor participa mii de marinari militari, zeci de nave şi aparate militare de zbor.

În premieră, anul acesta, manifestările încep în 5 august, la Galaţi, şi vor continua la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, până în 15 august, când este programat, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval din România.

Muzica Militară a Forţelor Navale deschide, duminică, seria manifestărilor, cu un concert susţinut pe faleza Dunării din Galaţi, între orele 18.30-19.30.

Ziua Învăţământului de Marină va fi marcată luni, de la ora 18.00, pe faleza din Constanţa, unde vor fi prezentate ofertele educaţionale ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” şi Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Timp de două ore, publicul se va putea bucura şi de muzica marinarilor militari.

Scafandrii militari vor organiza, marţi, de Ziua Resurselor Mării, între orele 10.00-18.00, în Portul Tomis din Constanţa, un atelier de scufundări pentru 60 de participanţi, selectaţi în urma unui concurs organizat, în perioada 3 – 5 august, pe pagina de Facebook a Forţelor Navale Române. Seara, reprezentanţii Direcţiei Hidrografice Maritime şi cei ai Centrului de Scafandri vor prezenta publicului de pe faleza din Constanţa tehnică, armament şi echipamente din dotare.

Navele Flotilei Fluviale vor fi acostate, în 8 august, în portul din Cernavodă, unde vor putea fi vizitate, începând cu ora 16.00, iar Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un concert în Piaţa Centrală a oraşului, de la ora 17.00. Turneul formaţiei muzicale a Forţelor Navale va continua, în 9 august, între orele 17.00-19.00, la Tulcea, în Piaţa Mircea cel Bătrân (Piaţa Tricolorului), iar în 10 august, între orele 18.00-20.00, în staţiunea Mamaia, pe itinerariul Piaţeta Perla – Club Melody.

În 11 august este Ziua Porţilor Deschise în porturile militare. Zeci de nave şi ambarcaţiuni, armamente şi echipamente militare vor putea fi văzute la Constanţa (orele 09.00-18.00), la Mangalia şi Tulcea (orele 10.00-13.00), iar la Brăila vor putea fi vizitate navele militare acostate în zona falezei Dunării (Moara Violattos), între orele 10.00-13.00. La Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa, intrarea va fi liberă între orele 09.00-17.00, în 11 şi 15 august.

Cercul Militar Mangalia va fi, în 11 august, de la ora 19.00, gazda evenimentului „140 de ani – Omagiu de neuitare”. Reprezentanţii Asociaţiei Ofiţerilor şi Sergenţilor din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanţilor Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa şi Pordim, unde s-au jertfit mii de români şi bulgari în războiul din 1877-1878.

La Galaţi, navele militare fluviale vor participa, în 12 august, între orele 9.00-13.00, la Ziua Porţilor Deschise, iar la Bucureşti, în aceeaşi zi, în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău), între orele 15.00-18.00, va avea loc un concert al Muzicii Militare a Forţelor Navale.

Repetiţiile generale pentru cel mai mare spectacol naval din România vor avea loc, concomitent, în 13 august, orele 10.00-12.30, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea.

Tot în 13 august, de la ora 8.00, va fi organizată pe faleza din Constanţa o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius”, după care vor fi acordate distincţii şi medalii din partea Ministerului Apărării Naţionale.

Ca în fiecare an, de Ziua Recunoştinţei, marinarii militari vor participa, în 14 august, de la ora 8.30, la ceremonia militară şi religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanţa.

Exerciţiul Naval Forţele Navale Române 18 este programat în 15 august, între orele 10.00-12.30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Activităţile vor continua în Portul Tomis din Constanţa, unde marinarii militari vor organiza jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forţelor Navale susţinut pe faleza din Constanţa, de la ora 20.00, iar marinarii militari se vor retrage cu torţe în Constanţa şi Mangalia.

Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Spynews
Reacția exclusivă a Cristinei Pucean despre imaginile virale pe internet în care apare în tandrețuri cu altcineva decât Bogdan de la Ploiești. Ce spune dansatoarea
Bzi.ro
Cătălin Botezatu iubește din nou! „Nu îmi plac femeile îngălate!”
Fanatik.ro
Alex, tânărul care reinventează piața brânzei în România. Produce un tip căutat peste hotare, în ferma sa de vaci Bălțată Românească
Capital.ro
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Playtech.ro
Imagini INTERZISE cu Simona Halep! Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt indecente
DailyBusiness
Părinții trebuie să știe! Ce s-ar putea întâmpla cu alocațiile copiilor
Adevarul
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Spynews
Cum arată Erika Isac nemachiată. Artista s-a afișat complet naturală. Cântăreața și-a uimit fanii: „Ce față de inocentă...” / FOTO
Spynews
Ce s-a întâmplat la parastasul de 40 de zile al lui Mădălin, băiatul mort din Olt. Imagini sfâșietoare de la mormântul său: ”Ne-ai distrus” / VIDEO
Evz.ro
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate călugări! Transformarea fizică e incredibilă și e imposibil de recunoscut, la 52 de ani
wowbiz.ro
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Cancan.ro
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună despre nora ei
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise pe care le-a făcut publice au făcut internetul să "ardă"
kanald.ro
Se schimbă vârsta de pensionare din această toamnă: Valoarea punctului de pensie se va majora cu 13,8%
Capital.ro
Se dau 750 DE LEI, timp de trei ani. Banii au început deja să intre în CONTUL BANCAR
StirileBZI
Ideea care i-a adus mulți bani lui Ioan, un producător local din Arad: Autoservire pe tarla!
Prosport.ro
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii cu imaginile provocatoare cu ea!
stirilekanald.ro
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
substantial.ro
Mostenirea spirituală a parintelui Ilarion Argatu: Îndrumări prețioase pentru a depăși greutățile prin rugăciune și pocăință
MediaFlux
CÂND vin PENSIILE în luna IUNIE. Se DAU mai MULȚI BANI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'