Gregorian Bivolaru: Extrădarea mea face rău mai multor adepte ale mele, care ocupă funcţii publice

Gregorian Bivolaru a spus, în timpul audierilor din Franţa, că extrădarea sa ar face rău unor adepte ale sale care ocupă funcţii publice, au declarat surse apropiate anchetei pentru Mediafax. Odată cu aducerea acestuia în ţară, a fost declanşată o anchetă de către mai multe structuri din MAI.
Iulian Tudor
22 iul. 2016, 17:31
Gregorian Bivolaru: Extrădarea mea face rău mai multor adepte ale mele, care ocupă funcţii publice

Mai multe structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne(MAI) au declanşat vineri, odată cu aducerea lui Gregorian Bivolaru în România, o operaţiune de stabilire a „turnusului”, pentru a vedea ce a făcut liderul MISA din momentul în care a fugit din ţară şi până a fost capturat, au declarat surse aproapiate operaţiunii pentru Mediafax.

Scopul anchetei este de a stabili dacă l-a ajutat cineva să fugă din ţară, şi dacă da, cine sunt respectivele persoane. Astfel, vor fi făcute verificări atât în ceea ce priveşte instituţii ale statului român, cât şi persoane fizice.

Suspiciunile autorităţilor sunt întărite şi de declaraţia pe care Gregorian Bivolaru a dat-o la momentul capturării, în Franţa. Liderul MISA le-ar fi spus poliţiştilor, în timpul audierilor de la Paris, printre altele, că sunt persoane care ar putea avea de suferit după extrădarea lui.Dacă mă trimiteţi în România, nu îmi faceţi rău doar mie, ci şi mai multor adepte ale mele, care ocupă funcţii publice şi de înaltă demnitate„, ar fi declarat Bivolaru imediat după capturare.

Pe lângă asta, liderul MISA ar fi invocat faptul că este nevinovat şi că în România nu ar avea parte de un proces corect.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus, vineri, în România, pentru a executa pedeapsa de şase ani de închisoare primită, în 2013, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
„E deja la antrenament”. Informații exclusive despre ultimele două transferuri ala Rapidului. Bomba de 600.000 de euro!
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Nicușor Dan prezintă raportul privind anularea alegerilor din 2024. Ce va conține, în afara datelor despre Călin Georgescu
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat