25 de persoane au murit, în acest sezon, din cauza complicaţiilor provocate de gripă

Un număr de 25 de persoane au murit din cauza complicaţiilor provocate de gripă, în acest sezon, ultimele două decese fiind anunţate în săptămâna 13-19 februarie, informează, joi, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), precizând că cele mai multe decese s-au înregistrat la categoria de vârstă peste 65 de ani, iar niciuna dintre persoanele care au murit nu fusese vaccinată.
Romania TV
23 feb. 2017, 12:41
25 de persoane au murit, în acest sezon, din cauza complicaţiilor provocate de gripă

În săptămâna 13-19 februarie, au fost inregistrate 13 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI). În acest interval au fost înregistrate două decese noi, la cazuri de SARI, confirmate cu virus gripal, ambele cu tipul A, subtip H3, anunţă CNSCBT.

Din totalul celor 25 de decese, 19 au fost la categoria peste 65 de ani, 92 la sută dintre decedaţi având condiţii medicale preexistente.

Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, mai arată reprezentanţii Centrului.

Cele mai multe decese au fost în Bucureşti – şapte şi în judeţele Cluj – cinci, Olt şi Iaşi – câte trei, în timp ce în judeţele Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Mureş, Prahova, Suceava şi Timiş s-a înregistrat câte un deces.
De la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute, a gripei şi a SARI au fost confirmate cu laboratorul 531 de cazuri de gripă, dintre care 433 cazuri tip AH3N2, 79 tip A, nesubtipate, două cazuri AH1N1 (pandemic) şi 17 cazuri tip B.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS – infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 89.175.

Citeşte şi Un nou focar de GRIPĂ AVIARĂ confirmat în Capitală. Ce măsuri au luat autorităţile

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat