Câinii provin din vechii lupi din Europa. Vezi când au apărut şi unde au fost găsite cele mai vechi oseminte

Câinele, supranumit cel mai bun prieten al omului, descinde din lupii care au fost domesticiţi în Europa în urmă cu aproximativ 20.000 de ani, au afirmat autorii unui studiu, care infirmă teoriile potrivit cărora primii câini din lume ar fi apărut în Orientul Apropiat sau în Asia, informează AFP.
Romania TV
15 nov. 2013, 11:31
Câinii provin din vechii lupi din Europa. Vezi când au apărut şi unde au fost găsite cele mai vechi oseminte

„Originea câinilor moderni se situează pe continentul european, nu în Orientul Apropiat sau în Asia de Est, şi datează din urmă cu circa 20.000 de ani”, a spus Robert Wayne, profesor de biologie evolutivă la Universitatea California din Los Angeles, unul dintre autorii acestei analize genomice, ale cărei rezultate au fost publicate joi în revista americană Science.

Foştii lupi din Europa aveau o legătură directă de rudenie cu câinii, fapt care permite evidenţierea unei corespondenţe între evoluţia genetică a acestor animale cu istoria arheologică”, a explicat el, subliniind faptul că „Europa este locul în care au fost găsite până în prezent rămăşiţele celor mai vechi câini”.

Niciun schelet canin mai vechi de 13.000 de ani nu a fost descoperit în Orientul Apropiat şi nici în China, au subliniat autorii studiului.

Citeşte şi: Povestea INCREDIBILĂ a americanului Garry Matthews care SE CREDE CÂINE GALERIE FOTO VIDEO

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă americani au analizat ADN-ul mitocondrial (transmis de mamă) descoperit în osemintele a 10 lupi şi a opt câini străvechi, cei mai mulţi originari din Europa. Toate aceste animale au trăit în urmă cu mai multe mii de ani, iar doi dintre ei au trăit în urmă cu peste 30.000 de ani.

Cercetătorii au comparat apoi aceste ADN-uri străvechi cu acelea provenind din genomurile a 77 de câini domestici, 49 de lupi şi patru coioţi moderni şi au stabilit că exemplarele canine din zilele noastre sunt înrudite genetic cu vechii lupi sau cu câinii provenind din Europa, dar nu cu lupii contemporani.

Potrivit Mediafax, oamenii de ştiinţă au ajuns astfel la concluzia potrivit căreia câinii provin din vechii lupi din Europa, care reprezintă în prezent o specie dispărută.

Citeşte şi: Cum şi de cine vor fi verificaţi stăpânii de câini dacă au microcipat şi înregistrat animalele

Potrivit profesorului Wayne, domesticirea lupilor, cel mai mare carnivor domesticit vreodată de om, a fost realizată mai degrabă de grupurile de vânători-culegători decât de comunităţile sedentare care s-au dezvoltat odată cu avântul agriculturii în urmă cu 10.000 de ani.

Lupii urmau iniţial acele grupuri umane şi se hrăneau cu carcasele pe care acestea le lăsau în urmă. De-a lungul timpului, lupii s-au apropiat de acei oameni „pentru a sfârşi prin a evolua împreună”, afirmă autorii studiului.

Deplasarea alături de vânători poate explica divergenţa lor genetică, un element care a condus la apariţia câinilor.

Devenind animale într-o constantă migrare, acei lupi şi-au abandonat simţul teritorialităţii şi s-au reprodus cu o diversitate mai mare decât lupii obişnuiţi.

Robert Wayne recunoaşte totuşi că acest studiu nu va pune capăt controverselor ştiinţifice despre originea câinilor.

„Studiul nostru nu marchează sfârşitul dezbaterilor despre domesticirea câinilor, dar, de acum înainte, avem un argument convingător ce poate fi considerat opozabil faţă de celelalte ipoteze despre originea rasei canine”, a spus savantul american.

Aceste rezultate vor trebui confirmate cu ajutorul unei analize de secvenţiere genetică a nucleelor celulare, un eşantion genetic mult mai extins, însă această sarcină nu va fi deloc una uşoară, întrucât ADN-ul nuclear din rămăşiţele osoase străvechi are tendinţa de a se degrada.

Această analiză, mult mai complexă, a ADN-ului nu va schimba însă principalele concluzii ale studiului, ci va dezvălui mai multe detalii, consideră profesorul american.

Alţi oameni de ştiinţă au contestat imediat rezultatele acestui studiu. Peter Savolainen, profesor la Institutul Regal de Tehnologie din Solna, în Suedia, consideră că autorii studiului nu au examinat eşantioane provenind din alte regiuni importante din lume.

„Dacă analizezi doar eşantioane din Europa, bineînţeles că poţi ajunge la concluzia (…) potrivit căreia câinii sunt de origine europeană”, a declarat, ironic, cercetătorul suedez.

Datele noastre tind să indice spre o origine chineză a câinilor, iar eu sunt convins că acela este locul lor de origine”, a declarat Peter Savolainen, reamintind că mai multe ramuri din evoluţia câinilor aparţin doar Chinei. „Nu le găsiţi nicăieri în altă parte”, a insistat cercetătorul suedez.

DailyBusiness
Coletele Shein si Temu vor avea de suferit. Guvernul introduce taxa de 25 de lei pentru coletele sub 150 de euro din afara UE
Spynews
Marisa Paloma, implicată într-un accident rutier. Influencerița a fost testată cu alcooltestul. Ce a urmat după: „Am trecut printr-o criză existențială”
Bzi.ro
Scandal la Insula Iubirii 2025! Marian acuză Antena 1 că „măsluiește” filmările. Confruntare directă cu Radu Vâlcan
Fanatik.ro
Orașul din Alaska unde se întâlnesc Donald Trump și Vladimir Putin. Este extrem de popular vara și oferă o experiență unică turiștilor 
Capital.ro
Lumea filmului e în doliu. Sfârșit tragic pentru o mare actriță: Ce păcat, atât de sfâșietor!
Playtech.ro
Noi reguli pentru şoferi. Testele de vedere devin obligatorii, noutăţi legate şi de alcoolemia la volan, în Marea Britanie
Adevarul
De ce nu a semnat și România „declarația europeană” privind summitul din Alaska. „Este o victorie a lui Putin, fără doar și poate”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Departe de aglomerație: festivaluri românești mai puțin mediatizate
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
Când începe școala în 2025. Ministerul Educației a anunțat data la care elevii revin în bănci
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Și-au spus ADIO după 13 ani de căsnicie
iamsport.ro
Fostul acționar de la Rapid, în război cu Primăria Sectorului 1. Miza este o afacere de aproape 5 milioane de euro
MediaFlux
Ne lovește o criză cruntă. Ministrul Finanțelor anunță cât de gravă este situația
stirilekanald.ro
O actriță celebră s-a înecat pe o insulă din Grecia. Lumea filmului, în stare de șoc
Grevă generală în România, din septembrie? Sindicatele amenință cu blocaj total: „Căderea actualului Guvern”