Constituţia UCRAINEI din 2004, votată. Protestatarii vor ca Ianukovici să plece, să nu ajungă ca Ceauşescu

Parlamentul ucrainean a votat, vineri, cu o largă majoritate în favoarea revenirii la Constituţia adoptată în 2004, conform căreia preşedintele are mai puţine prerogative decât în Constituţia actuală. Vineri, puterea şi opoziţia semnaseră un acord menit să pună capăt crizei.
Romania TV
21 feb. 2014, 17:25
Constituţia UCRAINEI din 2004, votată. Protestatarii vor ca Ianukovici să plece, să nu ajungă ca Ceauşescu

Parlamentul de la Kiev a votat pentru revenirea la Constituţia din 2004, care reduce puterile prezidenţiale în beneficiul Guvernului şi al Executivului, faţă de actualul act fundamental al ţării, care îi conferă preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici puteri sporite, unele dintre acestea fiind chiar discreţionare.

Votul privind schimbarea Constituţiei a venit după semnarea unui acord menit să pună capăt crizei politice din Ucraina între preşedintele Viktor Ianukovici şi reprezentanţii opoziţiei. În afară de schimbarea Constituţiei, Ianukovici a promis şi formarea unui guvern de uniune naţională.

Reforma constituţională este unul dintre aspectele convenite de cele două părţi în cadrul acordului vizând reglementarea situaţiei politice viitoare din Ucraina, alături de alegeri anticipate libere şi formarea unui guvern de coaliţie.

Ianukovici a răspuns astfel unor revendicări majore ale opoziţiei, care ocupă de trei luni, zilnic, Piaţa Independenţei, cunoscută ca piaţa Maidan, în centrul capitalei ucrainene. Ele ar putea însă să nu fie considerate ca suficiente după violenţele ce s-au soldat cu aproape 80 de morţi, un nivel de violenţe inedit pentru această tânără ţară din fosta Uniune Sovietică, notează AFP, citată de Agerpres.

În emblematica Piaţă Maidan, unde între 25.000 şi 30.000 de persoane se adunaseră vineri, manifestanţii nu păreau pregătiţi pentru concesii, chiar dacă atmosfera a fost mult mai puţin tensionată decât în ajun. Oamenii spun că nu vor părăsi Maidanul atât timp cât Ianukovici nu va pleca, a declarat pentru France Presse Oleg Bukoienko, un locuitor din Kiev, în vârstă de 34 de ani. „Alegerile din decembrie nu sunt suficiente, el trebuie să plece. În caz contrar, el ar putea sfârşi ca Gaddafi sau Ceauşescu’, a adăugat Oleg Bukoienko , evocând ‘crimele comise de preşedinte’. ‘Nu cred că este vorba de decizia lui Ianukovici, aceasta i-a fost impusă de europeni. Nu se poate avea încredere în el: spune un lucru şi face altceva’, a conchis Oleg Bukoienko.

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii europeni de externe au decis joi să interzică acordarea de vize şi să îngheţe conturile unor responsabili ucraineni. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cerut vineri guvernului şi opoziţiei din Ucraina să treacă „de la cuvinte la fapte” şi să pună în practică acordul de ieşire din criză semnat în prezenţa mediatorilor europeni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT