Pachetul de SERVICII MEDICALE DE BAZĂ a intrat în vigoare de la 1 iunie. Vezi ce cuprinde

Pachetul de servicii medicale de bază care intră în vigoare începând cu 1 iunie aduce numeroase modificări, menite, după cum susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai CNAS, să ducă la eliminarea erorilor şi la diminuarea fraudelor din sistem.
Romania TV
30 mai 2014, 17:43
Pachetul de SERVICII MEDICALE DE BAZĂ a intrat în vigoare de la 1 iunie. Vezi ce cuprinde

Pachetul introduce pentru pacienţii asimptomatici până la 39 de ani o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puţin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani – prezenţa anuală la medicul de familie.

Pentru a asigura sustenabilitatea implementării pachetelor de servicii medicale a crescut finanţarea pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice şi paraclinice, astfel încât acestea să furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internărilor.

Noul Contract-cadru, care intră în vigoare odată cu pachetul de bază, va aduce modificări importante şi va reduce în primul rând birocraţia prin introducerea reglementărilor privind utilizarea biletelor de trimitere în format electronic, de la data implementării acestora, introducerea facturii electronice şi utilizarea dosarului electronic de sănătate al pacientului, de la data implementării acestuia.

De asemenea, contractul introduce obligaţia la nivelul furnizorilor de a nu încasa sume de la pacienţi pentru serviciile medicale prevăzute în pachetele de servicii.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală primară, atât în pachetul minimal, cât şi în pachetul de bază, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus şi testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B şi C în plus faţă de testarea HIV.

Ce conţine PACHETUL DE BAZĂ

În pachetul de bază au fost introduse şi consultaţii de monitorizare activă prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii îmbolnăvirilor privind: riscul cardiovascular înalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă, boala cronică de rinichi.

Importante de menţionat sunt consultaţiile preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic – fără semne de boală – finalizate prin completarea riscogramei pentru grupa de vârstă şi sex corespunzătoare, care se va realiza astfel: toate persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 ani – o dată la 3 ani (pentru persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 de ani depistate cu risc înalt, consultaţiile preventive de evaluare se vor acorda anual) şi toate persoanele asimptomatice cu vârsta de peste 40 ani – anual.

SĂNĂTATE 2014: Lista ţărilor în care poţi beneficia de tratament medical pe banii statului român

Pentru creşterea accesului asiguraţilor internaţi la medicamente şi creşterea eficienţei în utilizarea sumelor contractate de spitale cu casa de asigurări de sănătate, a fost creată posibilitatea că medicii de familie şi medicii specialişti din specialităţile clinice să poată elibera pentru pacienţii internaţi cu boală cronică confirmată prescripţie medicală pentru medicamentele şi materialele sanitare.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice şi terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigaţii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea în spital.

Pe de altă parte, nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de homeopatie şi fitoterapie (aceste servicii pot face obiectul asigurărilor private).

Ce INVESTIGAŢII intră în PACHETUL DE BAZĂ

Pentru protecţia şi asigurarea accesului la servicii medicale în ambulatoriu pentru asiguraţi, a fost revizuită lista investigaţiilor medicale paraclinice din pachetul de bază.

Au fost introduse o serie de investigaţii noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/ segment, testosteron etc.

Noul contract-cadru prevede şi noi măsuri la asistenţă medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea de medicină dentară – au fost redefinite atât pachet minimal, cât şi pachet de bază de servicii de medicină dentară.

300 de boli nu vor mai figura printre cazurile internabile, de la 1 iunie

În pachetul de servicii de bază se regăsesc consultaţii, servicii profilactice, tratamente protetice şi ortodontice, precum şi alte tratamente (inclusiv serviciile de medicină dentară de urgenţă).

Referitor la asistenţa medicală spitalicească, au fost evidenţiaţi factorii de care trebuie să se ţină cont cumulativ în luarea deciziei de internare în regim de spitalizare continuă şi au fost introduse criterii de internare specifice pentru spitalizarea de zi.

În vederea scăderii numărului de internări, au fost precizate afecţiunile care pot fi diagnosticate şi tratate în regim de spitalizare de zi: afecţiunile care vor fi prevăzute în norme, afecţiuni pentru care se acordă servicii de chimioterapie, radioterapie, brahiterapie, litotriţie, implant de cristalin, întrerupere de sarcină cu recomandare medicală, amniocenteză, biopsie de vilozităţi coriale, administrarea tratamentului pentru profilaxia rabiei, afecţiuni care necesită administrare de medicamente pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi constituite la nivelul CNAS, HIV/ SIDA care necesită monitorizarea bolnavilor.

La capitolul dispozitive medicale a fost revizuită lista dispozitivelor medicale acordate în ambulatoriu, astfel: a fost introdus în listă dispozitivul necesar pentru copii până la 18 ani cu mucoviscidoză (inhalator salin particule uscate de sare cu flux de aer sau oxigen) şi a fost introdus în listă dispozitivul pentru protezarea femeilor cu mastectomie totală, începând cu anul 2015.

Prevederi noi pentru medicamente

Contractul-cadru aduce şi prevederi noi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu.

Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru sublistele A şi B – o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, cu maximum 7 medicamente (în prezent o singură prescripţie).

Pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialităţile clinice pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/ 91/ 92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale.

Totodată, a fost majorată de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afecţiunile acute.

Contractul prevede sancţionarea producătorilor de medicamente care nu asigură prezenţa medicamentelor pe piaţă conform prevederilor legale.

Pentru asigurarea accesului asiguraţilor la medicamente, a fost introdusă prescripţia fracţionată atât pentru numărul de medicamente, cât şi pentru cantităţile din fiecare medicament.

Pacienţii cu boli cronice cărora li se eliberează reţete pentru trei luni vor putea ridica din farmacii reţeta lunar, urmând ca ei să reţină o componentă a eliberării şi în luna următoare să se poată adresa oricărei farmacii şi să continue tratamentul.

În noul pachet de servicii medicale de bază s-a stabilit ca pentru bolnavii cronici numărul de medicamente care era limitat la şapte pe o singură reţetă lunară să fie acordat acum pe una sau mai multe prescripţii.

Potrivit preşedintelui CNAS Radu Ţibichi, este prima dată când se precizează clar speţele în care se aplică sancţiuni pentru situaţia în care asiguraţilor nu li se respectă drepturile.

‘Până acum în cadrul legal erau cuprinse o serie de limitări care nu îşi aveau rostul şi conduceau la o funcţionare greşită a sistemului. (…) Până acum, a 21-a consultaţie era taxată şi consultaţiile care depăşeau acest număr nu aveau ca şi consecinţă eliberarea de prescripţii medicale. Începând cu 1 iunie acest lucru va fi posibil. Numărul de consultaţii care se va deconta medicului de familie nu mai este limitat, medicul va putea, peste cele 20 de consultaţii, să efectueze, în funcţie de adresabilitatea pe care o are, toate consultaţiile care sunt programate şi (…) să elibereze prescripţii medicale. Acelaşi lucru se va putea întâmpla şi la ambulatoriu de specialitate clinic”, a detaliat Ţibichi.

Preşedintele CNAS a spus că sunt aproximativ 200 de afecţiuni care se pot trata în spitalizare de zi şi 100 de proceduri, diagnostice, în ambulatoriu de specialitate.

 

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce sunt, de fapt, chakrele. Cum putem activa o chakră pentru a dobândi putere și înțelepciune
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Românii nu vor mai primi aceste telefoane. S-a dat lege!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Altă moarte suspectă la Moscova. Vicepreședintele companiei Transneft a murit în urma unei căderi de la fereastră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane