Moscova ia MĂSURI de PROTECŢIE după Acordurile de Asociere cu UE a trei foste republici sovietice

Rusia a avertizat miercuri că va adopta 'măsuri de protecţie' dacă se va dovedi că acordurile de asociere ce urmează să fie semnate vineri între Uniunea Europeană şi trei ţări, Ucraina, Republica Moldova şi Georgia îi vor afecta economia, transmite France Presse, citată de Agerpres.
Romania TV
25 iun. 2014, 19:11
Moscova ia MĂSURI de PROTECŢIE după Acordurile de Asociere cu UE a trei foste republici sovietice

‘De îndată ce acordurile pe care partenerii noştri din zona de liber-schimb a CSI (Comunitatea Statelor Independente, fosta URSS fără ţările baltice şi Georgia, n.r.) intenţionează să le semneze vor intra în vigoare, şi dacă vom observa că acestea vor avea consecinţe negative asupra acestei zone (…), vom adopta bineînţeles măsuri de protecţie în conformitate cu normele OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului)’, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenţiile de presă ruseşti.

‘Vrem să înţelegem care vor fi consecinţele asupra relaţiilor noastre comerciale’, a adăugat el. Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, trei foste republici sovietice, urmează să semneze oficial vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, spre nemulţumirea Moscovei, care şi-ar dori ca aceste ţări să rămână sub sfera sa de influenţă.

Citeşte şi Planul secret al lui Putin: Vrea să extindă Rusia până la graniţa cu România

Ucraina ar fi trebuit să semneze acordul în noiembrie anul trecut la Vilnius, dar preşedintele Viktor Ianukovici, destituit între timp, nu a mai făcut acest lucru sub presiunea Moscovei, declanşând astfel criza ce a condus în cele din urmă la înlăturarea sa şi la anexarea Crimeii de către Rusia în martie.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
La câteva zile după ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea face dezvăluiri neașteptate: ”A fost o relație de dragoste-ură”
Capital.ro
EXCLUSIV Dan Andronic și Victor Ciutacu, despre Călin Georgescu și cum arată jocul nervilor din jurul mișcării suveraniste
Playtech.ro
„Ți-am zis” vs. „Ți-am spus”. Una dintre variante este greşită, poţi ghici care?
Adevarul
Încrederea ucrainenilor în Zelenski este în scădere. Doar aproximativ 20% ar vota pentru actualul președinte, arată un nou sondaj
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Industria în care are loc un val de concedieri. Sute de angajați rămân fără loc de muncă în brag de sărbători
iamsport.ro
FCSB a câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Modificări la pensie din 2026. Modul de calcul pentru vechimea în muncă se schimbă complet
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase