NOUL COD FISCAL. Biserica scapă de taxe şi impozite

Nici în 2016 preoţii nu vor fi obligaţi să dea bon fiscal pentru lumânări, nunţi şi botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare.
Marius Neagu
21 sept. 2015, 08:19
NOUL COD FISCAL. Biserica scapă de taxe şi impozite

Cultele religioase se vor bucura de anul viitor, pe lângă scutirile de care beneficiază în prezent, de noi facilităţi fiscale. Atunci când au elaborat Codul Fiscal valabil din 2016, guvernanţii s-au gândit, pe lângă pasionaţii de vânătoare, iahturi şi maşini de lux, şi la feţele bisericeşti care vor plăti mai puţin la bugetul de stat.

Reprezentanţii cultelor religioase vor fi scutiţi de impozit pentru sumele pe care le obţin din vânzarea de terenuri, clădiri şi maşini pe care le-au folosit în activităţi economice, condiţia fiind ca sumele respective să fie utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, notează gandul.info.

“Conform noului Cod fiscal, începând cu anul 2016 cultele religioase nu vor mai fi impozitate nici pentru veniturile obţinute din vânzarea sau orice altă formă de cedare sau înstrăinare a activelor coporale cum ar fi terenuri, clădiri, maşini şi altele chiar dacă acestea au fost folosite în cadrul activităţilor economice”, a explicat pentru gândul Eugenia Ion, tax manager la Contexpert Consulting.

Pe de altă parte, ca noutate, din 2016 şi asociaţiile religioase, pe lângă cultele religioase, vor beneficia de scutiri de impozit pentru clădiri.

Cultele religioase nu sunt impozitate, potrivit actualului Cod Fiscal, pentru mai multe tipuri de venituri, după cum urmează:

– veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii,
– venituri obţinute din chirii,
– alte venituri obtinute din activităţi economice,
– venituri din despăgubiri în forma bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Scutirile sunt acordate cu o condiţie, şi anume ca toţi banii obţinuţi să fie utilizaţi, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în conditiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit specifice cultelor religioase.

În opinia Eugeniei Ion, noul Cod clarifică şi faptul că, în cazul cultelor, nu sunt impozabile alte diverse venituri, după cum urmează:

• contributiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
• veniturile obţinute din taxe de orice fel;
• veniturile din donaţii, precum şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
• veniturile din dividende şi dobânzi dacă acestea provin din investirea veniturilor care au fost considerate neimpozabile;
• venituri pentru care se datorează impozit pe spectacole;
• resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
• veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxa de participare, serbări, conferinte etc. dacă acestea sunt utilizate în scopuri sociale;
• veniturile obţinute din reclama şi publicitate, veniturile din închirieri de spaţii publicitare pe clădiri, terenuri, cărţi, reviste, ziare;
• veniturile realizate din despăgubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate in activitatea economica;
• sumele primite din impozitul pe venit redirectionat de catre persoanele fizice.

„Şi pentru aceste venituri condiţia este ca sumele respective să fie utilizate pentru întretinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ ori pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau in parteneriat, de servicii sociale”, mai explică Eugenia Ion.

În noul Cod Fiscal sunt menţinute şi scutirile de impozit pentru lăcaşuri de cult, precum şi pentru terenurile care aparţin cultelor religioase recunoscute oficial, fiind exceptate de la această scutire doar încăperile şi terenurile care sunt folosite pentru activităţi economice.

Totodată, de aceasta scutire vor beneficia începând cu 2016 şi asociaţiile religioase, nu doar cultele religioase.

Asociatiile religioase sunt persoane juridice inregistrate potrivit legii şi care sunt formate din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Igor Cuciuc a încercat să își dezgroape fiica! Momente cumplite pentru familia artistului
Fanatik.ro
„Opt jucători de la Rapid, afară!” Profetul Mitică Dragomir, soluție salvatoare: „Aduceți-l de urgență și vă bateți la titlu! M-ați înjurat când v-am zis că sunteți praf!”
Capital.ro
Plata pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor în luna mai. Calendarul oficial a fost dat peste cap de zilele libere
Playtech.ro
De ce se extind lanțurile de magazine în România într-un ritm atât de alert, deși este criză. Cum s-a schimbat mentalitatea românului privind cumpărăturile
Adevarul
Destinația unde o bere costă 1 euro și mâncarea 3 euro: „Capitala, un mini Dubai”
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Caz șocant în București. O femeie a ajuns în stare critică după un lifting facial: „Noi am pregătit acum, am luat sicriul, loc de veci..”
iamsport.ro
Cum a numit-o cel mai bogat om al planetei pe Nadia Comăneci! Legendara gimnastă a dezvăluit tot
MediaFlux
Rusia amenință din nou România după drona căzută la Galați: ”Să fie conştientă de posibile consecinţe ale acţiunilor sale”
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara