Hossu: Proiectul Legii salarizării substituie legea actuală

Proiectul Legii salarizării substituie actuala lege și nu este o Ordonanță de urgență tranzitorie, pe un an de zile, ce rezolvă problemele, a declarat luni Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, subliniind că sindicatele se așteptau la un act care să corecteze disfuncționalitățile, nu să se substituie legii ca atare.
Filip Stan
11 apr. 2016, 12:28
Hossu: Proiectul Legii salarizării substituie legea actuală

„Este o propunere. Mâine în CNT (Consiliului Național Tripartit — n.r.) se va discuta legat de propunerea respectivă, pentru că sunt câteva elemente de bază pe care proiectul nu le rezolvă. Unul dintre ele este problemă, pentru că proiectul substituie Legea 284, adică legea actuală de salarizare pe care o abrogă în integralitatea sa, ceea ce înseamnă că Ordonanța de urgență se substituie permanent de acum încolo și nu este o Ordonanță de Urgență tranzitorie pe un an de zile, care rezolvă problemele”, a spus Bogdan Hossu, potrivit Agerpres.

Acesta precizat că sindicatele se așteptau la un act care să corecteze disfuncționalitățile, nu să se substituie legii ca atare.

De asemenea, potrivit lui Bogdan Hossu, ordonatorilor principali de credite li se dă posibilitatea de stabilire a salariilor între un prag minim și maxim, iar asta nu va conduce la ceea ce principial este prevăzut în proiectul de lege: la muncă egală să ai salariu egal.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va fi discutat marți în ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, ce va avea loc la sediul Ministerului Muncii.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul urmărește eliminarea suprapunerilor salariale datorate creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care a condus la suprapunerea primelor 24 de clase de salarizare din Legea-cadru nr.284/2010, eliminarea nivelurilor diferite de salarizare pentru aceeași funcție, în cadrul aceleiași instituții, eliminarea egalizării salariilor pentru persoane cu vechime în muncă diferită, eliminarea suprapunerilor salariale pentru angajații care au studii diferite (studii superioare, studii medii, studii generale), stabilirea și calcularea salariilor în baza unui singur act normativ, eliminându-se vidul legislativ, mai ales pentru personalul nou-încadrat etc.

Vezi: SNFP, despre proiectul Legii salarizării: La prima vedere nu identificăm o creştere pe salariile mici

Astfel, raportul între salariul de bază minim și cel maxim în sectorul bugetar va fi de 1 la 12. Cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 lei, pentru funcții cu studii medii și generale, iar cel mai mare de 15.000 lei, pentru funcția cu cea mai mare responsabilitate în stat. Salariile de bază pentru fiecare funcție vor fi stabilite, în raport de studii, grade/trepte profesionale și gradații. Promovarea în grade/trepte profesionale se va face de regulă pe un post vacant, din 3 în 3 ani, sau conform unor reglementări din statutele proprii.

Vezi şi: Ce salarii vor avea dascălii din învăţământul preuniversitar. Minimul este de 1320 de lei. „Dacă asta e recunoaştere…”

De asemenea, în nota de fundamentare se precizează că avansarea în gradații se va face din 5 în 5 ani, cu excepția primei gradații care se va acorda după 3 ani.

Efortul financiar brut necesar implementării proiectului de ordonanță de urgență va fi de 2,344 miliarde de lei, iar impactul net va fi de 1,503 miliarde de lei.

Vezi şi: Noua grilă de salarizare a personalului din sănătate. Cine sunt medicii plătiţi cel mai bine

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Coregrafiile din fotbalul românesc care au impresionat presa străină. Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Capital.ro
Anunț de la CNPP pentru milioane de pensionari. Câți bani primesc românii în funcție de categoria de pensie
Playtech.ro
Cât economisești dacă reduci temperatura din casă cu un singur grad. Calcul pentru o factură de 500, 700 și 1.000 de lei
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Weekend perfect pentru mai multe zodii. Horoscopul finalului de săptămână
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT