Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH îi cere lui Klaus Iohannis graţierea lui Gregorian Bivolaru

Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH, organzaţie pentru apărare a drepturilor omului, îi solicită preşedintelui Iohannis graţierea lui Gregorian Bivolaru, conform textului unei "scrisori-apel", transmisă de biroul de presă al MISA.
Iulian Tudor
30 iul. 2016, 08:53
Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH îi cere lui Klaus Iohannis graţierea lui Gregorian Bivolaru

„Vă scriu această scrisoare pentru a vă solicita graţierea lui Gregorian Bivolaru (…) Decizia luată de ÎCCJ într-o şedinţă-spectacol a încălcat cerinţe de corectitudine elementare şi contrazice faptul că la data declaratei infracţiuni: «relaţie sexuală cu o minoră», aceasta avea 17 ani, vârstă de consimţământ, şi nega să fi avut o astfel de relaţie. În anul 2015, Tribunalul Bucureşti a stabilit că interceptările folosite în proces au fost ilegale”, se spune în scrisoare, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Gregorian Bivolaru: Extrădarea mea face rău mai multor adepte ale mele, care ocupă funcţii publice

Andreescu spune că „Bivolaru şi adepţii din Mişcarea înfiinţată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspiraţii implicând agenţi publici şi instituţii”, începută în „anii comunismului” şi continuată după 1990, cu ” forme extreme – incluzând asalturi ale trupelor de jandarmi însoţite de procurori şi ofiţeri SRI, declarate în anul 2015 de Curtea de Apel din Cluj drept «barbare», bazate pe acuzaţii «absurde»”

„Chiar arestarea lui Gregorian Bivolaru în Franţa s-a făcut prin falsificarea de către Poliţia Română a condamnării sale. «Relaţia sexuală cu o minoră» a fost transformată, pentru mobilizarea autorităţilor internaţionale, în «exploatare sexuală a minorilor şi pornografie infantilă»”, se afirmă în scrisoare.

„În fabricarea dosarului Bivolaru au colaborat Parchetul, SRI, Jandarmeria, Ministerul de Justiţie, Poliţia Română. Între timp, pentru acţiunile împotriva victimelor în cazul Bivolaru – MISA, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român obligându-l la plata a peste 300.000 de euro în cauzele Atudorei c. România (2015) şi Amarandei şi alţii c. România (2016). Alte plângeri depuse de Gregorian Bivolaru şi de MISA au fost considerate admisibile de către CEDO şi judecarea lor se apropie de final”, spune Andreescu.

Andreescu crede că preşedintele, folosind prerogativa „acordării graţierii individuale”, poate ridica „o povară de pe umerii statutului român” şi adaugă:.”Democraţia românească nu are cum deveni onorabilă, şi deci stabilă, atâta timp cât împotriva tuturor evidenţelor, instituţii de putere ale statului lucrează făţiş, sub ochii opiniei publice, pe care o mint ca să o mobilizeze şi să o solidarizeze cu ele, pentru reprimarea unui instructor yoga şi a adepţilor săi”.

„Menţionez în sprijinul acestei cereri de graţiere pericolul la integritatea fizică şi la viaţa lui Gregorian Bivolaru. De zeci de ani, se repetă incitări la linşarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenţi publici, iar condiţiile de detenţie pot favoriza agresiuni fatale. În luna mai a.c., un yogin a fost înjunghiat la intrarea într-o clădire a MISA, în perimetrul căreia, pe ziduri, fusese scris «Moarte lui Bivolaru». În luna iunie, un alt yogin a fost bătut până la sânge. Atacatorii îl învinovăţeau pentru asocierea cu Gregorian Bivolaru. Răbufnirile au urmat anunţului făcut de Poliţia Română, falsificator şi incitator, că instructorul yoga a fost condamnat pentru «exploatarea sexuală a minorilor şi pornografie infantilă»”, se specifică în scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis.

Din aceste considerente, Gabriel Andreescu, care este şi autorul rapoartelor APADOR-CH asupra cazului MISA , face apel la preşedinte pentru graţierea lui Bivolaru, „care deja a stat în spatele gratiilor circa un an, în Suedia şi Franţa, în urma demersurilor făcute de autorităţile române în legătură cu decizia ÎCCJ din anul 2013”.

„Este, ştiu, o hotărâre sensibilă şi nici populară, dar atât de firească unui prim înalt demnitar fidel chemării de a «veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice» şi «la respectarea Constituţiei».

Citeşte şi Gregorian Bivolaru a fost adus în România. Reacţia MISA. VIDEO

Având în vedere relevanţa aparte a cazului Gregorian Bivolaru pentru societatea românească, fac public acest apel la graţiere”, încheie Gabriel Andreescu, fondator al APADOR-CH.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus in 22 iulie din Franţa în România, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei.

Curtea Supremă din Franţa a decis definitiv la data de 13 iulie să îl extrădeze în România pe Gregorian Bivolaru pentru a îşi ispăşi pedeapsa de şase ani de închisoare pentru trafic de persoane, dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

Liderul MISA a figurat pe lista Agenţiei poliţiei europene (Europol), printre cei mai căutaţi infractori, alături de persoane precum Salah Abdeslam, dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.

DailyBusiness
România trece la rovinieta după kilometri parcurși. Plata devine automatizată
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Gigi Becali a răbufnit în direct: „Cum să pui tu cătușe pe copilul meu? Bă, javră ordinară!”
Capital.ro
S-a stins un mare actor. Toată lumea e în doliu: A fost un om de un talent remarcabil
Playtech.ro
Obligațiile proprietarilor față de asociația de bloc. Ce se întâmplă dacă nu le respecți
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Povara trecutului. Omul care îl bântuie pe Ion Iliescu și după moarte
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Un tânăr din Galați a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost călcat cu mașina de prietenul său. Cum s-a produs accidentul șocant
Cancan.ro
Cauza morții Ralucăi Pânzaru, tânăra de 28 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Iași. NU s-a sinucis!
iamsport.ro
A refuzat să-i mai vorbească timp de 6 luni după `Pizzagate`. Dezvăluirea făcută la BBC
MediaFlux
Schimbări majore pentru șoferii din România privind rovinieta! Când intră în vigoare noua măsură și cum se va plăti
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Horoscop Camelia Pătrășcanu: Triplă conjuncție în Gemeni afectează patru zodii