Cioloş: Voi veni cu o platformă de proiecte care ar putea fi continuate, dar nu cu un program de guvernare

Premierul Dacian Cioloș a anunțat joi seară că în perioada următoare, va veni cu o "platforma cu principii, cu proiecte" pe care şi-ar dori să le vadă continuate, dar "nu cu un program de guvernare", acesta fiind atribuţia partidelor politice. 
Iulian Tudor
13 oct. 2016, 18:11
Cioloş: Voi veni cu o platformă de proiecte care ar putea fi continuate, dar nu cu un program de guvernare

„Dincolo de ceea ce afirmă PNL și USR acum, e important să avem o discuție pe niște principii, pe niște valori, pe niște teme mari pe care și eu cred că trebuie să lucrăm în perioada imediat următoare și apoi cetățenii trebuie lăsați să decidă dacă aceste principii, teme pot face obiectul unui program de guvernare. (…) Îmi propun ca în perioada imediat următoare să vin cu aceste principii, cu aceste valori, cu proiectele pe care le-am început și care, din punctul meu de vedere, ar putea fi continuate și în măsura în care va exista o susținere a acestor proiecte… Nu un program de guvernare, programul de guvernare este apanajul partidelor care participă la alegeri, dar cu o astfel de platformă, cu un astfel de proiect care să reflecte cumva experiența pe care am acumulat-o în acești ani, și să spun așa, legământul pe care l-aș lăsa pentru perioada următoare, cu asta da, pot să contribui la dezbaterea ce va avea loc în perioada următoare”, a declarat Dacian Cioloș, la Digi 24.

Întrebat dacă s-a întâlnit cu PNL și USR pentru a discuta pe marginea proiectului anunțat, Cioloș a spus că ar putea avea discuții cu aceste formațiuni doar după ce va prezenta public proiectul.

„Nu trebuie să ne așteptăm la ceva foarte surprinzător. E o sinteză și o reflecție la ceea ce am lucrat până acum, a modului de guvernare pe care am încercat să îl punem în practică, bazat pe onestitate, bazat pe integritate, bazat pe principii ale transparenței, pe profesionalism, pe reforme pe care le-am început, multe dintre ele pentru că am fost obligați de realități, de împrejurări să le începem, chiar dacă ele trebuie gândite într-o perspectivă dincolo de un an de zile. Și tocmai pentru că am început lucruri la care probabil nu ne-am așteptat sau legat de care nu am crezut la început că va trebui să lucrăm, și pentru că ne dăm seama că, în educație, în sănătate, în infrastructură în debirocratizare și creșterea performanței administrației publice, în politica socială versus crearea de locuri de muncă, în toate aceste domenii sunt lucruri pe care am fost împinși cumva de la spate de realitate să le începem și care ar trebui continuate, o să le pun pe hârtie împreună cu colaboratorii și o să le prezentăm în spațiul public”, a precizat premierul.

Totodată, Cioloș a adăugat că nu a discutat cu PNL și USR despre posibilitatea ca aceste partide să îl susțină în funcția de prim-ministru, după alegerile parlamentare.

„N-am discutat cu ei acest lucru și nu mă interesează pe mine dacă eu o să fiu prim-ministru sau nu, ci mă interesează să văd în ce măsură lucruri bune pe care le-am făcut pot fi continuate. Dacă, într-un fel sau altul, voi putea contribui la asta, dintr-o poziție sau alta, nu spun că nu o să fac, dar nu ăsta este lucrul important acum și (…) vreau întâi să vedem care sunt reacțiile apropo’ de aceste principii și valori pe care o să le prezentăm”, a afirmat Cioloș.

Prim-ministrul Dacian Cioloș a explicat, joi seară, de ce nu va candida la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie. Premierul spune că a ales să nu candideze pentru a da semnalul că vrea să conducă „un Guvern care să mențină un echilibru în dezvoltarea economică, în gestiunea bugetului, dar și în relaționarea cu partidele”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT