Explozie puternică într-un bloc din Constanţa. O femeie a fost rănită

O femeie în vârstă de 76 de ani a fost rănită, miercuri, după ce o butelie a explodat în locuinţa sa din municipiul Constanţa, deflagraţia, care nu a fost urmată de incendiu, avariind casa femeii şi apartamentele învecinate.
Romania TV
15 mart. 2017, 16:06
Explozie puternică într-un bloc din Constanţa. O femeie a fost rănită

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, explozia a avut loc într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Bradului din cartierul constănţean Palas, o femeie de 76 de ani fiind rănită.

Suflul exploziei a distrus uşile şi ferestrele locuinţei, avariind casa femeii, dar şi apartamentele învecinate, oamenii ieşind panicaţi în faţa blocului.

Potrivit reprezentanţilor ISU Constanţa, în momentul deflagraţiei femeia era singură în locuinţă, aceasta suferind arsuri minore pe faţă şi la mâini, fiind scoasă conştientă din locuinţă, scrie Mediafax.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale de specialitate.

Din primele cercetări, pompierii spun că, cel mai probabil, deflagraţia a fost cauzată de o acumulare de gaze.

Citeşte şi Pericol de explozie la fabrica de mezeluri din Bacău. Peste 100 de pompieri intervin

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT