Viktor Orban: Ungaria va discuta cu CE pentru a soluţiona divergenţele, dar nimeni nu îi poate impune condiţii

Premierul ungar, Viktor Orban, a promis sâmbătă la Bruxelles, la reuniunea Partidului Popular European (PPE), că va respecta regulile europene, inclusiv în ceea ce privește controversata lege privind funcționarea universităților, au declarat reprezentanți ai PPE, șeful executivului de la Budapesta afirmând ulterior că va discuta cu Bruxelles-ul, dar a avertizat că nimeni nu poate impune condiții Ungariei și că respectiva lege - care afectează universitatea creată de George Soros la Budapesta - își va urma cursul, informează agențiile Reuters, AFP și MTI.
Romania TV
29 apr. 2017, 17:36
Viktor Orban: Ungaria va discuta cu CE pentru a soluţiona divergenţele, dar nimeni nu îi poate impune condiţii

„Premierul Orban s-a angajat la reuniunea PPE să respecte și să implementeze toate cererile Comisiei Europene în termenele stabilite de Comisie’, a declarat, potrivit agenției Reuters, purtătorul de cuvânt al PPE, europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

La rândul său, președintele PPE, Joseph Daul, a afirmat că ‘președinția PPE a emis un mesaj clar premierului Orban și partidului său, Fidesz, că nu va accepta nicio restricție pentru libertățile de bază, nici ca statul de drept să fie încălcat’. ‘PPE a cerut Fidesz și autorităților ungare să facă toate demersurile necesare pentru a se conforma cererilor Comisiei’, a adăugat Daul.

La scurt timp după aceste declarații, date înaintea începerii summitului european destinat Brexitului, guvernul de la Budapesta a emis un comunicat în care afirmă că este dispus să poarte un dialog cu Comisia Europeană, dar menționează totodată că ‘în Ungaria nicio universitate nu poate beneficia de privilegii’.

În același comunicat se insistă că instituțiile de învățământ care nu au corespondent în țările lor de origine nu pot fi autorizate în Ungaria, principala prevedere a noii legi ungare privind învățământul superior. Universitatea Central-Europeană (Central European University — CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros, riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, întrucât nu îndeplinește această condiție, scrie Agerpres.

În declarațiile acordate presei după summitul european, premierul Viktor Orban a afirmat că poziția Ungariei a fost apărată cu succes la reuniunea PPE de dinaintea acestui summit. Referindu-se la chestiunea Universității CEU, el a spus că noua lege privind învățământul superior își va urma cursul. După ce a menționat că nimeni nu poate impune condiții Ungariei, Orban a confirmat că guvernul său și Comisia Europeană vor negocia în lunile următoare pe tema respectivei legi.

Comentând pe marginea vizitei lui George Soros la Bruxelles, unde acesta s-a întâlnit cu oficiali europeni, inclusiv cu Jean-Claude Juncker, Orban a spus că ‘sunt unii care doresc să rănească Ungaria și alții al căror obiectiv este să apere țara’.

Dar Comisia Europeană este nemulțumită și de alte inițiative legislative adoptate la Budapesta. La sfârșitul lunii martie în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranții care sosesc la granițele țării trebuie să înainteze cererile de azil în așa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul Fidesz a prezentat parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile ce beneficiază de finanțare din afara țării trebuie să se înregistreze ca ‘organizații susținute din străinătate’.

Guvernul de la Budapesta a inițiat la începutul lunii aprilie și o consultare populară în care cere cetățenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.

În comunicatul emis sâmbătă, guvernul de la Budapesta respinge această apreciere și menționează că respectiva campanie, denumită ‘Să oprim Bruxelles-ul’, a fost lansată întrucât UE ‘funcționează prost la ora actuală la multe capitole și necesită o reformă’.

La rândul său, Viktor Orban a declarat sâmbătă la Bruxelles că el conduce un guvern proeuropean și că în rândul cetățenilor maghiari susținerea apartenenței la UE este mai mare decât oriunde în altă parte, dar a estimat că UE este condusă greșit și are nevoie de reforme, motiv pentru care a apreciat că este nevoie de dezbateri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun: idei de cadouri pentru familie, prieteni și alte obligații. Cât costă darurile potrivite pentru fiecare
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România