Victor Ponta: În fiecare lună un miliard de euro pleacă din România

Deputatul Victor Ponta a declarat că în fiecare lună din 2017 câte un miliard de euro a plecat din România, în ceea ce priveşte balanţa de plăţi, iar această situaţie continuă şi în prezent.
Romania TV
23 ian. 2018, 19:59
Victor Ponta: În fiecare lună un miliard de euro pleacă din România

„Lucrurile merg în direcţia în care, şi vă dau o singură ştire: în 2017, şi acum am început la fel, în fiecare lună, în balanţa noastră de plăţi, un miliard de euro pleacă din România, adică ăsta este deficitul nostru – un miliard de euro. Deci au plecat 12 miliarde anul trecut. Cât putem să rezistăm în felul acesta?”, a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, „revoluţia fiscală” din 2017 a fost, de fapt, un „genocid” şi o „catastrofă fiscală”.

„Oamenii nu-şi doresc atât de mult să le scazi taxele, cât îşi doresc stabilitate. Vor să ştie şi la anul şi peste doi ani şi peste trei ani, mă refer la firme în primul rând, dar şi la persoanele fizice, vor să ştie că e un sistem stabil şi că e mult mai uşor accesibil, adică să nu te duci să faci 7.000 de formulare, să stai la şapte cozi, să te trimită şapte funcţionari în şapte locuri. 2017, din punctul ăsta de vedere, a fost un dezastru şi unul din motivele pentru care l-am criticat pe fostul premier Tudose şi guvernul trecut a fost tocmai catastrofa asta fiscală căreia i s-a zis în propagandă, aşa, comunistă, revoluţia fiscală. N-a fost o revoluţie, a fost o catastrofă, un genocid fiscal”, a afirmat fostul premier.

Citeşte şi Victor Ponta, despre învestirea noului Guvern: Voi vota „împotrivă” cu toată convingerea

Victor Ponta a menţionat că ar trebui păstrat Codul Fiscal în varianta din 2015, pentru a nu strica unul din puţinele lucruri care mergeau bine, potrivit Agerpres

„În continuare şi în viitorul guvern dacă deciziile pe chestiuni atât de importante şi atât de sensibile, în loc să le ia un grup de specialişti, să le pună în dezbatere, să le anunţe din timp, dacă deciziile le iau domnul Dragnea cu domnul Darius Vâlcov, aşa, la o discuţie, seara, după care câte un obedient de ministru sau prim-ministru se reped să le adopte, o să stricăm unul din puţinele lucruri care mergeau bine în România şi anume Codul Fiscal”, a conchis Ponta.

Citeşte şi Apare o nouă contribuţie obligatorie! Cine va trebui să o plătească şi ce reprezintă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
„E deja la antrenament”. Informații exclusive despre ultimele două transferuri ala Rapidului. Bomba de 600.000 de euro!
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Nicușor Dan prezintă raportul privind anularea alegerilor din 2024. Ce va conține, în afara datelor despre Călin Georgescu
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat