Un bebeluş de 10 luni a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspect de rujeolă

Un bebeluş în vârstă de 10 luni, din Târgu Neamţ, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspect de rujeolă, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, doctorul Mirela Grădinaru.
Romania TV
11 apr. 2018, 10:11
Un bebeluş de 10 luni a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspect de rujeolă

Copilul fusese internat pe 5 aprilie la Spitalul din Târgu Neamţ sub observaţie de rujeolă şi pneumopatie acută, iar după două zile, din cauza faptului că starea acestuia s-a înrăutăţit, a fost transferat la Iaşi.

„În data de 7 aprilie, la ora 23,50, copilul a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi cu diagnosticul insuficienţă respiratorie acută, suspiciune rujeolă, pneumopatie acută, anemie carenţială şi leucopenie intra-infecţioasă. Acesta a prezentat o evoluţie nefavorabilă, iar în dimineaţa zilei de 8 aprilie, la ora 06,00, a decedat. În urma necropsiei se va stabili diagnosticul de deces şi se vor recolta probe pentru confirmarea diagnosticului de rujeolă”, a precizat Mirela Grădinaru.

Purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ a mai adăugat că bebeluşul nu fusese vaccinat antirujeolic, pentru că imunizarea împotriva acestui virus se face după vârsta de un an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Legătura neștiută dintre Nadia Comăneci și românca învingătoare în alegerile din SUA!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Cine este Mihaela Pleșa, românca care face legea în America. Fiica unor refugiați din comunism a scris istorie în Texas
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea polițiștilor este îndoliată! Ciprian Mihai Florea, fost director adjunct al Poliției Locale Pitești, s-a stins din viață
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT